Tarifele la apã-canal majorate şi în Hunedoara

  Natalia Bumbac

După o şedinţă cu scântei a Consiliului local, care a durat mai mult de patru ore, reprezentantul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Aqua Prest” Hunedoara a reuşit să obţină majorarea tarifelor la serviciile de apă-canal şi pentru municipiul Hunedoara.

Proiectul de hotărâre a fost supus dezbaterii în şedinţa de ieri şi presupunea acordarea unui mandat special pentru reprezentantul legislativului local care să aprobe în şedinţa din 29 decembrie noile tarife. Dacă la Deva, preţurile au fost anunţate cu exactitate, pentru locuitorii municipiului Hunedoara, aceste cifre sunt deocamdată necunoscute. Potrivit consilierului local Maria Mornea, la dispoziţia legislativului local nu s-a pus nici un document prin care să se justifice această cerere de majorare, nefiind întocmită nici o analiză în termeni reali, care să ducă la creşterea costurilor în cazul furnizorului de servicii Apa Prod.
Nu doar acestea au fost argumentele venite din partea consilierilor locali de la PSD, care s-au opus proiectului de hotărâre. Aceştia au criticat dur calitatea lucrărilor executate de Apa Prod, aducând exemplul celor din Hăşdat, unde nici până în ziua de azi, drumul de acces nu a fost adus la starea iniţială, iar oamenii se plâng că nu au pe unde să circule. De asemenea, au mai fost amintite şi problemele legate de contractele încheiate de Apa Prod cu diverse firme care fac obiectul cercetărilor procurorilor anticorupţie şi unde există mai multe semne de întrebare cu privire la cheltuirea anumitor sume de bani. Pe de altă parte, Liviu Antal, preşedintele ADI „Aqua Prest” Hunedoara, s-a ţinut tare pe poziţie, susţinând că dacă tarifele nu vor fi majorate, comunitatea va pierde sume importante de bani din fonduri europene, iar acest lucru trebuie făcut neapărat acum. Într-un final, proiectul a fost votat cu 12 voturi „pentru“, reprezentanţii PSD, UNPR şi ai PC abţinându-se de la vot.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Biblioteca Județeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Șerban Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu” Hunedoara Deva pentru lecturare în…

o oră ago