Comunitate

Tarifele de vizitare a Cetăţii Sarmizegetusa Regia în acest an

Serviciul Public Administrare a Monumentelor Istorice, din cadrul Consiliului Judeţean Hunedoara, a publicat tarifele percepute în anul 2020 pentru vizitarea cetăţii dacice Sarmizegetusa Regia.

Ele vor rămâne neschimbate cu excepţia taxei de vizitare pentru adulţi/persoană a sitului arheologic Sarmizegetusa Regia, care va avea un cuantum unic pe parcursul întregului an, în valoare de 15 lei (până acum, taxa de vizitare era de 14 lei în timpul programului de vară şi de 10 lei în timpul programului de iarnă). Taxa în valoare de 15 lei va cuprinde atât vizitarea sitului arheologic Sarmizegetusa Regia, cât şi vizitarea expoziţiei „Inima aurului dacic”.
Şi în 2020, taxa de vizitare a monumentului pentru copii, elevi, studenţi şi pensionari va fi de 5 lei/persoană. De asemenea, în 2020 se menţin gratuităţile pentru copii preşcolari cu vârste de până la şapte ani; delegaţiile oficiale; angajaţii reţelei muzeale, ai Ministerului Culturii şi pentru pensionarii din reţelele muzeale; copiii în vârstă de până la 18 ani care au nevoi speciale sau handicap, precum şi pentru persoana însoţitoare; copiii în vârstă de până la 18 ani cărora li se aplică măsuri sociale de protecţie şi pentru adulţii cu handicap grav sau accentuat, precum şi pentru persoana care îi însoţeşte; elevii şi studenţii cetăţeni români din afara graniţelor ţării, bursieri ai statului român; posesorii de Card Euro 26 în fiecare zi de 26 din fiecare lună; veterani, invalizi şi văduve de război; toate persoanele cu prilejul „Zilei Porţilor Deschise”. (A. Năstase)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura