Din punct de vedere al tarifelor practicate, începutul anului 2018 situează operatorul serviciilor de apă şi canalizare din Valea Jiului pe locul 20 între cei 44 de operatori din toată România. Astfel, preţul unui metru cub de apă furnizat de Apa Serv Valea Jiului este de 4,60 lei (inclusiv TVA), iar preţul unui metru cub de apă evacuată (canalizare) este de 2,59 lei (inclusiv TVA), ceea ce cumulate înseamnă un tarif mediu de 7,19 lei (inclusiv TVA).
Comparativ, menţionăm că spre exemplu, în alte regiuni geografice similare, tarifele de furnizare a apei potabile sunt mai mari, respectiv 7,54 lei/mc la Reşiţa, 7,59 lei/mc la Ploieşti sau 7,91 lei/mc la Suceava. Cele mai mari tarife de operare sunt cele ale Raja Constanţa, cu o valoare totală de 8,78 lei/mc de apă+canalizare.
Ţinând cont că celelalte câteva companii care au un tarif mai mic decât cel al Apa Serv Valea Jiului Petroşani, prezintă o serie de cauze specifice legate de distanţa consumatorilor finali faţă de sursa de captare, lipsa unor investiţii majore sau investiţii realizate doar de autorităţile locale, ş.a.m.d., putem spune că Apa Serv Valea Jiului practică şi în anul 2018 tarife rezonabile şi competitive, atât comparativ cu ceilalţi operatori, cât şi cu gradul de calitate al serviciilor oferite. (Biroul de Presă Apa Serv Valea Jiului)
Stadionul din Petroșani intră într-o nouă etapă. Astăzi a fost prezent la Petroșani Președintele Consiliului…
Poliția orașului Petrila a fost sesizată, în data de 3 aprilie, în jurul orei 18:00,…
La data de 1 aprilie 2026, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din…
Vorbesc gurile rele că o duduie a fost împinsă să candideze pentru o funcție importantă,…
Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că a organizat o ediție plină de creativitate, a Salonului Internațional…
M.R., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după un episod de violență domestică.