Categories: Editorial

Tăriceanu rupe tăcerea. Şi o zice bine!

După o perioadă destul de lungă, în care s-a cantonat într-o tăcere aproape absolută, fără nici o ieşire publică, iată că, ieri, fostul preşedinte al PNL şi prim-ministru, Călin Popescu Tăriceanu, a rupt tăcerea. A făcut-o printr-o scrisoare deschisă adresată liberalilor, postată pe blogul său personal.
Ce mesaj şi-a propus să transmită fostul premier liberal tovarăşilor săi de partid? În primul rând, a semnalat faptul că PNL a pierdut patru procente faţă de alegerile din noiembrie 2008, lucru care, spune Tăriceanu, ar trebui să ducă la o analiză din partea actualei conduceri a partidului, din care să reiasă ce s-a făcut bine şi ce s-a greşit în campania electorală pentru europarlamentare.
Dacă tot veni vorba de această campanie electorală, noi credem, indiferent ce vor zice liderii PNL locali şi de la centru, că în comparaţie cu cele din 2008, cea de acum nu poate fi catalogată altfel, decât  anemică.
Dar să vedem ce a mai grăit Tăriceanu? El a precizat că lucrul cel mai dureros la aceste alegeri a fost „faptul că sute de mii de români, care au votat PNL în noiembrie, au stat acum acasă“. Subliniind că nu vrea să critice actuala conducere a partidului, fostul preşedinte liberal a menţionat că rolul său este acela de a vorbi despre viitor, „despre ceea ce poate şi trebuie să facă PNL pentru a conduce din nou România“.
Să vedem, deci, cum crede fostul lider liberal că trebuie să acţioneze PNL pentru a ajunge, din nou, la conducerea României. În primul rând, el consideră că PNL nu este un partid care să atragă voturile de la toţi nemulţumiţii, şi de la stânga şi de la dreapta. „PNL este şi va fi un partid de centru-dreapta şi nu trebuie să încerce să devină ceea ce nu este. Să avem, deci, puterea să ne susţinem valorile şi principiile în care credem. PNL – ca orice partid liberal autentic – excelează pe teme economice. Aici este punctul nostru forte. Trebuie să îl folosim“, spune fostul premier. El a menţionat că PNL trebuie să reacţioneze la fiecare măsură de stânga a actualei puteri, trebuie să prezinte iniţiative comune cu oamenii de afaceri, dar şi să prezinte un program economic pentru viitorul României. „Nu vom câştiga nimic, dacă ne coborâm din nou în mocirla politicii. Să îi lăsăm pe Geoană şi Băsescu să îşi înjure reciproc rudele, sau să schimbe ironii de prost-gust. PNL trebuie să se opună acestui mod de a face politică“, se arată în scrisoarea lui Călin Popescu Tăriceanu.
„Scrisoarea deschisă de astăzi este o chemare la luptă. Mesajul meu este adresat, în primul rând, zecilor de mii de membri activi de partid ai PNL, sutelor de mii de liberali şi milioanelor de români care se declară de centru-dreapta. Vom reuşi doar împreună, toţi luptând pentru aceleaşi principii în care credem“, scrie Tăriceanu.
Deci, fostul lider liberal a rupt tăcerea, adresându-se actualei conduceri a PNL, tuturor membrilor şi simpatizanţilor acestui partid. A făcut-o, trebuie să recunoaştem, cu eleganţă. Şi a zis-o bine!

MesagerulHunedorean

View Comments

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc iar zvonerii că un personaj de la noi are ceva probleme cu o consilieră…

8 ore ago

Bulina albă

Ancuța Suciu, managerul Sanatoriului de Pneumoftiziologie Geoagiu Pentru că s-a depla­sat personal la sediul Unifarm…

8 ore ago

Bulina neagră

Camil T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de…

8 ore ago

Controversata lege care amnistiază evaziunea sub un milion de euro, promulgată de Klaus Iohannis ­

Președintele Klaus Iohannis a pro­mulgat legea inițiată de Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă prin care…

8 ore ago

Așa, să tot înveți! Școală cu dotări moderne în comuna Gurasada

Magdalena Șerban Pentru modernizarea sistemului școlar în România, prin Planul Na­țio­nal de Redresare și Reziliență…

8 ore ago