Categories: Sport

Tari ca oţelul la lupte

Sportivii de la CSS Hunedoara au cucerit două titluri de campioni naţionali şi două medalii de bronz, promovând clubul pe podium în clasamentul general, iar cei de la CSS Deva şi-au trecut în cont trei medalii de bronz la Campionatul Naţional al Juniorilor.

Un sfert din titlurile naţionale la masculin

CSS Hunedoara şi-a adjudecat un sfert dintre cele opt titluri de campioni naţionali, la masculin, puse la bătaie la turneul final al ediţiei 2010 a Campionatului Naţional al Juniorilor, desfăşurat la Reşiţa, în week-end. Eroii clubului de pe Cerna au fost Samuel Mihalache (60 kg) şi Sergiu Onofrei (96 kg) care au obţinut două medalii de aur, demonstrând că sunt cei mai buni din ţară. Performanţa sportivilor hunedoreni, pregătiţi de Ioan Boca şi Emil Nicoară, a fost egalată doar de luptătorii de la CSS Odorheiu Secuiesc. „Dintre titlurile naţionale la cele opt categorii de greutate puse în joc, noi şi CSS Odorheiu am câştigat jumătate, iar celelalte cluburi din ţară au luat restul. E clar că suntem unul dintre cele mai puternice cluburi din România”, a precizat Emil Nicoară.

Victorii la momentul oportun

Sergiu Onofrei şi-a respectat statutul de favorit, în vreme ce victoria lui Samuel Mihalache a fost o surpriză. „Onofrei a câştigat clar toate partidele şi a luat aurul fără să forţeze. În schimb, Mihalache a reuşit una dintre surprizele competiţiei, învingând în finală un sportiv care l-a cam bătut la ultimele concursuri. Victoria lui Mihalache a picat la fix, întrucât competiţia a constituit şi criteriu de selecţie pentru Campionatul European”, a precizat Nicoară. Palmaresul CSS Hunedoara a fost completat de medaliile de bronz, cucerite de Beniamim Onofrei (ctg. 96 kg), fratele mai mic al campionului, şi Bianca Croitoru (48 kg), în concursul fetelor.

Trădată de… vârstă

Bilanţul clubului devean la aceeaşi competiţie a fost mai modest, întrucât majoritatea sportivilor deplasaţi la competiţie au fost cadeţi (mai mici ca vârstă). Totuşi, trei luptători de la CSŞ Deva, toţi pregătiţi de Doru Ailincăi, au cucerit câte o medalie de bronz. Raul Donu (55 kg), Cosmin Covaci (50 kg) şi Andrei Olaru (120 kg) au câştigat finalele mici ale competiţiei naţionale. (C. Marinuţ)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Sibiu vs. Deva: ce caută familiile când aleg un apartament cu 3 camere

Pentru multe familii din centrul și vestul țării, apartamentul cu 3 camere este prima locuință…

6 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

„Auzi, fată/băiatu, dar tu ai aflat ultima noutate din zonă? Că fierbe tot târgul de…

13 ore ago

Bulina albă

Sorin Nistor, primarul comunei Zam Pentru că a făcut posibil ca locuitorii comunei să aibă…

13 ore ago

Bulina neagră

Ovidiu Ciolea, primarul comunei Pui Pentru că este acuzat că a bătut-o pe secretara generală…

13 ore ago

PREVENȚIA DĂ REZULTATE: Infracțiunile informatice și violența școlară, în scădere în județul Hunedoara

Acțiunile preventive desfășurate de polițiștii hunedoreni în primele nouă luni ale anului 2026 au contribuit…

13 ore ago