Evenimentul are scopul de a valorifica arta tradiţională şi să readucă în atenţia publicului produse şi valorile autentice româneşti, şi nu numai.
Târgul de Florii şi de Paşti va fi deschis zilnic, între orele 9.00 şi 18.00, până la data de 6 aprilie. Timp de nouă zile, peste 20 de producători locali, dar şi artizani, vor oferi spre vânzare produse şi preparate din carne de miel, porc şi peşte, produse lactate, plăcinte, dulceţuri şi siropuri, dulciuri, fructe, legume, verdeţuri de sezon, flori şi alte cadouri specifice sărbătorilor pascale, precum obiecte confecţionate manual din ceramică sau din lemn, bijuterii şi multe alte accesorii. (A.Clej)
Raportat la evenimentul nefericit petrecut în comuna Pui, în care au fost implicați angajați ai…
Un incident tensionat ar fi avut loc vineri, 30 octombrie 2026, în sediul Primăriei comunei…
Anunțul a fost făcut astăzi de Nistor Laurențiu - Președintele Consiliului Județean Hunedoara Maria Ștefanie…
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara au desfășurat, la data de…
Poliția Municipiului Lupeni a fost sesizată, la data de 29 octombrie a.c., cu privire la…
Decizia taxării parcărilor din zona Policlinicii a fost luată pentru că: 🅿️de multe ori, mai…