Categories: ComunitateFlash

Târgul auto şi bazarul de la Bălata se mută în Parcul Industrial Hunedoara

Magdalena Şerban

Târgul auto de la Bălata va fi mutat, începând cu 15 septembrie, alături de bazar, pe o suprafaţă de patru hectare, în Parcul Industrial Hunedoara, terenul de aici fiind concesionat pe o perioadă de 49 de ani. Administraţia Parcului dă asigurări că începând din 2014, în acest perimetru se vor crea şi capacităţi de producţie.

În septembrie, acces şi transport gratuit
După data de 15 septembrie, pe tot parcursul lunii, accesul atât al comercianţilor, cât şi al vizitatorilor, va fi unul liber. Târgul va funcţiona, pentru început, doar duminica, în intervalul orar 6-16, urmând ca din luna octombrie, să fie deschis şi sâmbăta. Vor fi puse la dispoziţie în jur la 1.000 de locuri de parcare, astfel încât să nu fie afectat traficul auto din zonă. Parcarea pentru luna în curs este şi ea gratuită, din octombrie, achitându-se o sumă modică. De asemenea, transportul va fi asigurat gratuit, cu două microbuze, pe parcursul lunii curente. Plecarea se va face din Hunedoara, la orele 6, 7, 8, 9 şi 10, pe ruta Centru Vechi-Piaţa Obor-Păltiniş-Staţia Bucegi-Parcul Industrial. Începând cu octombrie, pentru intrarea în târg se va percepe taxă, însă patronatul susţine că aceasta va fi mai mică decât cea practicată până acum la Bălata. Comercianţii vor avea acces la utilităţi, existând contoare individuale, astfel încât fiecare va plăti exact cât consumă. De asemenea, aici există iluminat nocturn, iar maşinile scoase la vânzare vor fi asigurate din punct de vedere al monitorizării şi pazei. Pe de altă parte, trebuie precizat că târgul de vechituri din Hunedoara, cel ce se desfăşura până acum în zona patinoarului, se va închide, eliberându-se astfel circulaţia din municipiu, aceasta transformându-se într-un adevărat dezastru, ori de câte ori lumea venea la negoţ.

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

Astăzi, pompierii Detașamentului Petroșani au lichidat un incendiu produs la o casă de locuit din…

9 ore ago

Comunicat de presă privind modificarea procedurilor de lucru ale Comisiei Județene Hunedoara pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor

În ședința Comisiei Județene Hunedoara pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor (CJFF) din…

15 ore ago

Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, ca urmare a extinderii cercetărilor în baza sesizării din oficiu a polițiștilor din Petroșani

În cursul acestei zile, au fost continuate cercetările în cazul dosar penal întocmit de Poliția…

15 ore ago

DOI POLIȚIȘTI HUNEDORENI AU SALVAT VIAȚA UNUI BĂRBAT AFLAT ÎN PERICOL IMINENT

O intervenție contra-cronometru, în condiții dificile, a făcut diferența dintre viață și moarte. Doi polițiști…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi s-a reactivat și, după ce a…

2 zile ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că Asociația CORNELIUGROUP Cercetare-Inovare marchează o etapă istorică: celebrarea a 18…

2 zile ago