Ţara ta în faliment

De obicei, în timpul concediului rup orice legătură cu presa din ţară, dacă se întâmplă să mă aflu în străinătate. Anul trecut am avut 12 zile de linişte absolută. În acest an însă, nu a mai fost chiar la fel.
Mai întâi, bunul meu prieten Nicu Gavrea m-a sunat ca să-mi spună de apelurile băsesciene şi de poziţia FMI. Îngrijorat, am început să citesc ziarele locale şi pe cele centrale, deoarece ceea ce se întâmplă în ţară nu mă poate determina să bag capul în nisip şi să mă prefac că nu există, chiar şi în concediu fiind.
Intru să fac mici cumpărături în magazine din Franţa – în primul rând, alimente pentru a pregăti o cină, mezeluri etc. Constat că preţurile sunt foarte asemănătoare cu ale noastre, de cele mai multe ori mai mici. Au turişti mulţi, terasele sunt pline, mai ales cele care oferă produse cu preţuri rezonabile, că nici pe-aici nu sunt toţi miliardari.
Nu pot să nu mă gândesc acum că un guvern care a dat un caz atât de scandalos ca Ridzi, susţinut la modul prostesc şi iresponsabil de Traian Băsescu, care a tratat-o ca pe o problemă minoră, nu putea să se oprească aici cu boacănele. Nu am scris până acum despre finanţe, că nu mă prea pricep. Dar, nu mă mai pot abţine, pentru că se impune o constatare de bun-simţ.
De mulţi ani de zile, românii au încredere într-un personaj, care prin durata prestaţiei sale, se pare că va intra în Cartea Recordurilor – Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale. Prin urmare, încredere într-un personaj emblematic, care a condus Banca Naţională într-o perioadă de criză perpetuă pentru România, tranziţia.
În această perioadă de criză, gravă, care se adânceşte, nu am văzut nici o dezbatere organizată de Guvernul Boc cu economişti de forţă, din care să rezulte soluţii sau cel puţin să fie exprimate mai multe opinii. Nu şi nu! Singurul pe care l-am văzut apărând mereu, mereu, mereu a fost Gheorghe Pogea. Este el infailibil? Se pare că nu. Oare nu ar fi de bun simţ să se apeleze şi la alte minţi ale acestei naţii, că poate au şi alte opinii, mai bune, mai rezonabile, care au poate soluţii, care pot să-l sfătuiască pe ministrul de Finanţe. Nu şi nu! Boc lansează programul prima casă pentru o ţară blocată, în care oamenii fug ca de dracu’ să mai ia credite, fie şi garantate de stat. Firmele fac provizioane în bănci, nu mai investesc, iar Pogea introduce impozitul forfetar, care pur şi simplu ucide firmele mici. Este descurajat total consumul, un guvern cu susţinere parlamentară uriaşă nu poate concepe un program coerent anti-criză – toate astea se văd cu ochiul liber, nu trebuie să fii expert în finanţe.
Iar peste toate, preşedintele care spune – mi-am văzut visul cu ochii! E coşmar, domnule preşedinte, visul ăsta al dumneavoastră!