Ţara lui Făr-de-lege

Din ce în ce mai des, cuvintele care să descrie ce se întâmplă în România vin din ce în ce mai greu. Pur şi simplu, fiecare zi e o ocazie nefericită de a rămâne mut de uimire în faţa spectacolului politic. Tot des, întâlneşti oameni din ce în ce mai scârbiţi de tot şi de toate, oameni care au trimis speranţa cu luntrea lui Caron şi aşteaptă să se prăbuşească ceva, poate se ridică măcar o pulbere mai arătoasă.
Nebunia asta cu procesele lui Adrian Năstase reprezintă o poveste ce poate îngreţoşa şi cele mai antrenate făpturi. Accentele tragi-comice, cu iz visceral de telenovelă, care ne-au umplut de amar de ani, cu spectacole strâmbe, sinucideri pârâte, arest de paradă, reduceri de pedepse prin scriitură, blogăreală de puştan nevrotic, toate acestea speram să se termine cumva, dar e deşartă aşa speranţă în societatea românească vulgarizată de politicieni. Acum, fostul prim ministru Adrian Năstase a fost din nou condamnat. Pentru fapte dovedite, că nu l-or fi condamnat judecători întregi la minte doar pentru că nu le place freza lui de zi. Nici soţia lui nu a scăpat. Pentru că ştia. Trec repede peste lăcomia de neînţeles, care a făcut ca un demnitar foarte bogat, căruia nu-i lipsea nimic, ridicat până în vârful ţării, să poftească la bani nemunciţi. Ajung însă la incredibila sa lamentaţie: chiar şi sub sistemul controlat peste 80 la sută de oamenii săi, de ucenicul său, Năstase se dă victimă a sistemului! O asemenea lipsă de demnitate e greu de înţeles.
Iar ucenicul său, Victor Ponta, uitând – pentru a câta oară? – că este şeful guvernului României, îi acuză pe judecători de toate relele, îi ceartă şi-i terfeleşte, doar pentru că nu i-au iertat maestrul.
Cu ceva vreme în urmă, două bătrâne, de peste 70 de ani, erau condamnate la trei ani de închisoare pentru furtul a 10 ştiuleţi de porumb de pe o tarla, un alt bătrân fiind şi el trimis după gratii, pentru că s-a sprijinit de lemnul putrezit al unei latrine din vârful dealului şi a distrus avutul privat. Condamnări cu executare. Nu am auzit nici un politician spunând atunci că pedepsele sunt cumplit de aspre, că judecătorii nu iau în seamă dimensiunea faptelor şi vârsta pedepsiţilor. Nu. Ei spuneau, atunci, că legea trebuie respectată, e egală pentru toţi. Pentru care „toţi”, domnilor politicieni?