Din cauza geloziei, individul a legat-o pe tânără de mâini și de picioare și apoi a bătut-o pentru a recunoaște că l-a înșelat. Ca să scape cu viață din mâinile individului fata a spus exact ceea ce voia agresorul să audă.
Conform anchetatorilor, incidentul grav a avut loc chiar în prima zi a acestui an. Fata a avut nevoie de circa 12 zile de îngrijiri medicale, însă legiștii au constatat că avea răni pe corp mai vechi, fapt care arată că ar mai fi fost agresată. Individul a fost acuzat de procurori de săvârşirea infracţiunilor de violenţă în familie şi lipsire de libertate în mod ilegal, și a fost trimis în judecată. Atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei, el a recunoscut faptele, precizând că regretă cele întâmplate. Totodată, individul a scăpat și de răspunderea penală pentru una din fapte, pentru că victima sa și-a retras plângerea. Totuși, Judecătoria Deva l-a condamnat la 1 an închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, însă sentința nu este definitivă. (M. Gânju).
În ciuda condițiilor meteorologice dificile, care nu au permis aterizarea pe heliportul spitalului Hunedoara (ceață…
L-au gratulat cu titluri și plecăciuni, dar el le-a dat cu flit. Spun gurile rele…
Prof. Mihaela Tetileanu, directorul Liceului Tehnologic Uricani Pentru derularea unui proiect cu finanțare europeană în…
Ionel S., fost polițist Pentru că a fost condamnat definitiv pentru cercetare abuzivă și fals,…
Statul român a economisit aproximativ 1,5 miliarde de lei pe an, a declarat ministrul Sănătății,…
Supărat în urma unui incident în trafic, un hunedorean a scos pe geamul mașinii un…