Ambulanţa a preluat din Pasul Vâlcan o fata de 17 ani, lovită de fulger. Agitata, cu arsuri de gradul 1/2 la nivelul feței, torace anterior. Pe torace prezenta și urma de intrare a fulgerului, iar pe coapsa posibil marca de ieșire. A fost transportată la UPU Petroșani unde a fost sedată, intubată și este acum la investigații. Cea de-a doua persoana este un tânăr de 14 ani dar care a fost dus cu o altă mașină de la locul incidentului. Nu avem date despre starea lui. Știm doar că e conștient.
Ce le mai place să se laude că fac reforme, că sunt unicii salvatori ai…
Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani Pentru că a fost ales președinte al Organizației PSD…
Ioan N., din Petroșani Pentru că este acuzat că a distrus bunurile unei societăți comerciale…
Aveți o problemă serioasă de memorie, dar și de coerență. Între 2016 și 2019 ați…
Un individ a amenințat angajați ai Primăriei municipiului Hunedoara, susținând că nu este de acord…
Doi inculpați au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, într-o…