Categories: Actualitate

Tânăr din Uricani, acuzat că a jefuit casa unui sârb

Alături de iubita sa, bărbatul din Uricani a stat o perioadă în chirie în locuința cetățeanului sârb din ju­dețul Caraș-Severin. Îi achita lunar suma de 150 de euro, dar îi vindea și lucrurile din casă. Sârbul a des­co­perit că a făcut o afacere bul­gărească și l-a dat afară cu tot cu iubită, dar cei doi s-au reîntors și
i-au golit casa de tot ce era de valoare.

Doar amenzi penale
Cei doi au furat bunuri de zeci de mii ded euro. „O parte din aceste bunuri au fost ulterior recuperate de la persoanele în cauză şi restituire persoanei vătămate”, se arată în dosar. Procurorii din Caraș-Severin l-au trimis în judecată pe tânărul din Uricani, dar și pe iubita lui, ambii fiind acuzați de furt. Judecătoria Oravița i-a condamnat pe cei doi la pedepse usturătoare. Nu vor ajunge după gratii dat fiind faptul că magistrații au considerat că aplicarea unei amenzi penale va fi în măsură să-i reeduce. Astfel, hunedoreanul și iubita sa au primit câte o amendă penală în cuantum de 20.000 lei. (M.Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din localitate nu mai contenesc cu foșnitul pe la colțuri: deși fotoliul de…

10 ore ago

Bulina albă

Gheorghe Florin Ghețău, profesor în municipiul Lupeni Pentru că este coautor al manualului de Istorie…

10 ore ago

Bulina neagră

Gheorghe I., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

10 ore ago

De la martor la condamnat: Un bărbat din Uricani a negat o bătaie în fața probelor video și s-a ales cu amendă penală

Un bărbat din localitatea Uricani a fost condamnat de Judecătoria Pe­troșani pentru mărturie minci­noa­să, după…

11 ore ago

Dosar penal și ordin de protecție pentru o femeie care și-a amenințat fostul socru că îi dă foc la casă

O femeie în vârstă de 31 de ani s-a ales cu dosar penal și a…

11 ore ago