EvenimentFlash

Tânăr de 20 de ani din Orăştie, înjunghiat mortal

Adriana Năstase

Crimă pe o stradă din municipiul Orăştie! După ce o angajată de la o fabrică de cablaje din Orăştie şi-a înjunghiat şeful, marţi seara, un bărbat de 32 de ani şi-a înjunghiat mortal un vecin, un tânăr de numai 20 de ani.
Criminalul a fost arestat, ieri, pe numele său fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, pentru omor. Judecătorul a respins cererea acestuia de luare de măsuri mai puţin restrictive, respectiv arest la domiciliu sau control judiciar.
Tragedia s-a petrecut din cauza consumului de alcool, susţin anchetatorii. Florin-Dorin Kovacs, de 32 de ani (foto mare, sursa: Replica), l-a mai ameninţat cu moartea pe tânăr, dar marţi şi-a dus la îndeplinire planul. Pe fondul consumului de alcool, cei doi s-au certat. Apoi, Poacă Gabriel (foto mic), tânărul de 20 de ani, a plecat la cumpărături. Când s-a întors spre casă, în jurul orei 22, a fost aşteptat de Kovacs, care avea asupra sa un cuţit. Fără să stea pe gânduri, bărbatul i-a înfipt cuţitul în piept. Nimeni nu a intervenit. Tânărul a zăcut pe caldarâm până o persoană, potrivit unor unor martori oculari, l-a luat pe un scuter şi l-a transportat la Spitalul din Orăştie. S-a sunat şi la 112, dar când a venit ambulanţa, cel înjunghiat nu mai era la faţa locului. Din păcate, cei de la spital nu i-au mai putut salva viaţa, tânărul decedând la puţin timp după ce a ajuns la unitatea medicală.

One thought on “Tânăr de 20 de ani din Orăştie, înjunghiat mortal

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura