Un bărbat de 31 de ani, din municipiul Lupeni, a fost condamnat la peste trei ani de închisoare pentru că l-a tâlhărit pe un prieten al fostului iubit al nepoatei sale. Cu un singur pumn l-a lăsat inconștient pe tânăr, pe motiv că s-ar fi purtat nepotrivit cu nepoata sa și ar fi plătit-o pentru sex.
Totul s-a întâmplat în zona Gării Lupeni, unde victima tâlhăriei a fost atrasă de unchiul fetei sub pretextul că vrea să-i explice ce are cu nepoata sa. „Persoana vătămată și martorul au plecat, deplasându-se în zona Gării CFR Lupeni, pentru a aștepta pe (…), care urma să îi ducă cu mașina în localitatea Câmpu lui Neag. În timp ce așteptau, în zonă a venit și martora G.G., care a plecat la farmacia din apropiere pentru a lua medicamente și căreia persoana vătămată i-a dat suma de 10 lei să cumpere ceva pentru copil. Pe fondul unor discuții inițiate de către inculpat, în care acesta susținea că persoana vătămată a avut un comportament necuviincios față de nepoata lui, și că i-ar fi dat acesteia bani pentru a o determina să întrețină raporturi sexuale cu el, l-a îndemnat să îl însoțească în gangul din apropiere, să discute”, se arată în anchetă. Tânărul s-a dus spre gang, urmat de către tâlhar, dar a fost lovit din spate cu pumnul în zona maxilarului și în cădere s-a lovit cu capul de o scurgere. A rămas inconștient iar în acest timp tâlharul i-a luat portofelul în care se afla suma de 700 lei, iar apoi a plecat nepăsător. O vânzătoare de la un magazin din apropierea sesizat incidentul prin apel 112. Cel bătut și tâlhărit a fost dus la Spitalul Lupeni, unde a stat internat mai bine de zece zile. Trimis în judecată pentru tâlhărie, Covaci Emanuel a fost condamnat de Judecătoria Petroșani la 3 ani și 2 luni de închisoare, însă sentința nu este definitivă. (M. Gânju)
Și-a făcut de lucru fără să aibă idee despre ce cuib de viespi deranjează. Bârfitori…
Dr. Gheorghe Firczak, preşedintele UCRR Pentru organizarea unui simpozion dedicat Revoluției Române din 1989, ce…
Gabriel B., din Petroșani Pentru că este acuzat de comiterea infracțiunii de lovire și alte…
O parte dintre angajaţii Minei Lupeni au protestat spontan în subteran, miercuri, timp de câteva…
Începând cu data de 1 aprilie, locuitorii comunei Zam și ai localităților învecinate au din…
Magdalena Șerban Oameni sunt peste tot, fie că e vorba de pacienți, fie că e…