Actualitate

Tâlhar încă de la vârsta de 14 ani

Maximilian Gânju

Un minor din municipiul Hunedoara, la doar 12 ani, a reuşit să doboare la pământ un adult cu o singură lovitură de pumn. Pentru că legea nu sancţionează minorii sub 14 ani, copilul agresor a scăpat nepedepsit. Cel care l-a încurajat să comită infracţiunea, adoles­cen­tul de 14 ani, a fost condamnat.

A lovit cu pumnul în faţă
În toamna anului trecut, adolescentul de 14 ani, alături de doi complici de 12 ani, a hotărât să tâlhărească un localnic ziua în amiaza mare pentru a face bani de pre­na­dez, substanţă cu care se droga. Băiatul l-a trimis pe unul dintre copii să-l atace pe un băr­bat care le ieşise în cale iar el şi cu celă­lalt minor aveau să-l buzunărească. ”Incul­pa­tul minor C. S. zis „Nicu”, în vârstă de 14 ani şi 6 luni, împreună cu minorii nejustiţiabili, Dodo V. şi T. S, ambii în vârstă de 12 ani, s-au hotărât să o deposedeze prin violenţă, pe persoana vătămată de sumele de bani aflate asupra ei. Hotărârea a fost pusă în executare de către minorul Dodo, care s-a apropiat de aceasta şi a lovit-o cu pumnul în zona feţei, proiectând-o pe trotuar, după care inculpatul, însoţit de către minorul T. S., s-a apropiat de ea şi, sub pretextul că o ajută să se ridice, a deposedat-o de suma de 20 lei aflaţi în bu­zu­narul hainei”, se arată în rechizitorul procu­ro­rilor. Bărbatul s-a dus acasă iar soţia lui a anunţat tâlhăria. Poliţiştii din Hunedoara au dat repede de adolescent iar magistraţii, la pro­punerea procurorilor, l-au arestat pre­ven­tiv ţinând cont de gravitatea faptei. Judecă­toria Hunedoara l-a condamnat pe tânărul de 14 ani la un an de pedeapsă cu executare într-un centru de detenţie pentru minori, însă sentinţa a fost atacată cu apel. Curtea de Apel Alba Iulia, zilele trecute, a considerat că soluţia judecătorilor din Hunedoara este una corectă şi a respins acţiunea adolescentului.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura