Magdalena Șerban
Ediția a XI-a a evenimentului prin care este omagiat doinitorul pădurenilor se va desfășura în perioada 17-19 aprilie. Astfel, se pot face înscrieri la Festivalul Concurs Național de Interpretare Vocală a Cântecului Popular Românesc „Drăgan Muntean” până în data de 10 aprilie.
Accent pe valorile autentice
Organizarea aparține Centrului de Cultură şi Artă al judeţului Hunedoara, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, iar concursul este destinat tinerilor soliști vocali cu vârsta cuprinsă între 16 și 35 de ani. Preselecția va avea loc miercuri, 17 aprilie, ora 13:00, concursul – joi, 18 aprilie, ora 17:00, iar gala laureaților și invitații organizatorilor – vineri, 19 aprilie, ora 18:00, la Teatrul de Artă din Deva. Juriul va fi compus din renumiți specialişti în domeniul etnografiei, etnomuzicologiei şi folclorului. Acompaniamentul concurenţilor şi al interpreţilor invitaţi în recital va fi asigurat, și în acest an, de către orchestra Ansamblului Folcloric Profesionist „Drăgan Muntean”, condusă de dirijor prof. Gheorghe Cîlţea. Fișa de înscriere însoțită de o copie după cartea de identitate împreună cu partitura piesei cu acompaniament orchestral în format PDF care să cuprindă, pe lângă linia melodică, specificații clare asupra armoniei, genului, tempo-ului și numărului de strofe, vor fi expediate prin poștă, pe adresa: Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara, Str.1 Decembrie nr. 30, cod: 330025, Deva, jud. Hunedoara; la nr. de fax 0354407407 sau pe adresa de e-mail: concursdraganmuntean@gmail.com. Detalii privind regulamentul festivalului și fișa de înscriere pentru concurenți (format pdf) le puteți găsi pe accesând link-ul: https://ccajhd.ro/festivalul-concurs-national-de…/
Adresabilitate vastă
Premiile ediției:
– Trofeul „Drăgan Muntean”- 4.000 lei
– Premiul I – 3.000 lei
– Premiul al II-lea – 2.000 lei
– Premiul al III-lea – 1.500 lei
– 3 Premii speciale – 1.000 lei, fiecare.
Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.
Personajul de care vorbim azi a crezut că dacă are „spate” politic sau pile la…
Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad La Spitalul Municipal Brad, din județul Hunedoara, Secția de…
S.F., din municipiul Brad Pentru că a fost acuzat că a declanșat un scandal din…
Lucian Ioan Rus, primarul municipiului Deva: Specialiștii Doppelmayr sunt așteptați în două săptămâni pentru a…
Bilanț încurajator pe șoselele din județul Hunedoara. Numărul accidentelor rutiere grave, al persoanelor care și-au…