Comunitate

Talentul artistic va triumfa în memoria marelui Drăgan Muntean

Magdalena Șerban

Până în 9 aprilie 2023, tinerii in­ter­preţi de muzică populară din țară şi de peste hotare (cu vârsta între 16 și 35 de ani) sunt așteptați să se înscrie la pre­selecţia Festivalului Concurs Naţio­nal de Interpretare Vocală a Cântecului Popular Românesc „Drăgan Muntean”, Ediția a X -a, eveniment organizat de Centrul de Cultură şi Artă al judeţului Hunedoara, cu sprijinul Consiliului Ju­dețean Hunedoara.

Succes concurenților!
Pe lângă faptul că festivalul este o ram­pă de lansare și promovare a celor care își șlefuiesc, cu măiestrie, talentul artistic, constituie și un omagiu adus marelui rapsod. Însă nici premiile nu sunt de neglijat. Locul I va primi 3.000 de lei, celui secund îi revin 2.000 de lei, pentru poziția a III-a s-au alocat 1.500 de lei, iar pe lângă acestea se vor mai acorda și trei premii speciale, fiecare în valoare de 1.000 de lei. Câștigătorul Trofeului „Drăgan Muntean” va pleca acasă cu 4.000 de lei. Cei interesați să participe trebuie să țină cont că înscrierea la con­curs se va face până duminică – 9 aprilie 2023, pe baza fișei însoțită de o copie după cartea de identitate. Acestea, pre­cum și partiturile vor fi expediate prin poștă, pe adresa: Centrul de Cultură si Artă al județului Hunedoara, B-dul 1 De­cem­brie 1918, nr. 30, cod: 330025, Deva, județul Hunedoara sau pe adresa de e-mail: concursdraganmuntean@gmail.com. Detalii privind regulamentul festivalului și fișa de înscriere (format pdf) pot fi găsite accesând link-ul: http://ccajhd.ro/ festivalul-concurs-national-de…/. Concurenții vor interpreta un cântec fără acompaniament muzical (cân­tec doinit, doină, baladă) și un cântec ritmat, cu acompaniament orches­tral, specific zonei pe care o reprezintă. Acompania­men­tul va fi asigurat de către orchestra An­samblului Folcloric Pro­fesionist Drăgan Muntean, condusă de prof. dirijor Gheorghe Cîlțea. Concursul și gala festivalului vor fi preluate și transmise de către TVR.

Un simbol ce merită cinstit
„Este o bucurie să constatăm că de la an la an cresc interesul și aprecierea publicului, dar și ale specialiștilor, acest festival-concurs fiind, la ora actuală, unul dintre cele mai cunoscute din țară, datorită faptului că mulți dintre laureații edițiilor anterioare sunt deja nume cu­noscute în lumea folclorului. Scopul ma­nifestării este descoperirea și promova­rea de tinere talente, precum și punerea în valoare a cântecului popular din dife­rite zone ale țării. Festivalul este destinat tinerilor interpreți amatori, soliști vocali de muzică populară dorici și preocupați să culeagă și să interpreteze cântece populare autentice. Îi așteptăm cu drag să ducă mai departe valorile unui pa­tri­moniu cultural bogat, așa cum este cel ro­mânesc. Cântecul rămâne cea mai sen­sibilă și puternică pârghie de trans­mitere a emoțiilor, iar atunci când pres­tația artistică implică talent, merită toată deschiderea noastră. Și mai mult de atât, când vorbești despre zestrea județului nu ai cum să nu-l amintești pe omul pentru care Ținutul Pădurenilor a re­pre­zentat nu doar acasă, ci mai ales dra­gostea puternică de folclor, de comu­ni­tate, de tradiții și obiceiuri. A lăsat în urma sa un imens aport cultural pe care avem mândria să-l putem promova”, a transmis directorul festivalului, Ciprian Roman (foto), managerul Centrului de Cultură și Artă al Județului Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc tot mai tare bârfitorii din regiunea sudică a județului, că într-o urbe din vestul…

21 de ore ago

Bulina neagră

Cristian B., din Vulcan Pentru că este acuzat că și-a amenințat cu moartea fosta iubită…

21 de ore ago

Bulina albă

prof. univ. dr. ing. Sorin Mihai Radu, rectorul Universității Petroșani Pentru că a reușit să…

21 de ore ago

Răsturnare de situație: Coiful de la Coțofenești ar fi fost furat la ordinul unor interlopi din România

Publicația olandeză RTL Nieuws arată că furtul tezaurului dacic expus la muzeul olandez Drents ar…

21 de ore ago

Arestați pentru trafic de droguri

În 20 mai 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Cri­minalitate Organizată și Terorism…

21 de ore ago

Ni se pregătește ceva? Țările membre ale OMS au aprobat planul obligatoriu de măsuri în cazul unei noi pandemii: „O victorie pentru sănătatea publică și știință”

Țările membre ale Organizației Mon­diale a Sănătății, printre care se numără și România, au adoptat…

21 de ore ago