Take a walk to the Moon, Moonwalker!
Alexandru Gruian
Luna te aşteaptă, Michael!
Voi fi patetic. Michael Jackson chiar merită o doză bună de patetism. Îmi amintesc că eram în armată, în 1980, când unul dintre colegii noştri de liceu a trimis tuturor prietenilor câte o scrisoare cu chenar negru. Murise John Lennon.
Cu Michael Jackson mi-am petrecut studenţia. Al său „Thriller” ne-a electrizat pur şi simplu, poate chiar mai puţin prin ritm cât prin efectele speciale, la acea oră extraordinare, transformarea oamenilor în vârcolaci şi zombi, dansul morţilor vii etc. Era în plin comunism atroce, dar şi în plină epocă video, umblam înnebuniţi să găsim videoclipul Thriller, dar şi aşa-numitul making-off. Care explica maniera în care fuseseră create efectele speciale.
Nu am fost chiar ceea ce se numeşte un mare fan jacksonian, dar în galeria mea personală figurează la loc de cinste Billie Jean, Thriller, Leave me alone, Remember the time, USA for Africa, acea piesă în care toţi cântau pentru a strânge bani pentru copiii amărâţi de pe continentul negru. Nu m-au prea interesat nici scandalurile în care a fost implicat, dar am fost întotdeauna impresionat de extraordinara sa mobilitate şi de acel mers specific, mers-pe-lună, moonwalk, în care este considerat inegalabil.
Orice aş face sau aş spune, Michael Jackson a făcut parte din adolescenţa mea şi mai târziu din maturitate, având în vedere că nu am încetat să-i ascult piesele. Îmi place să mi-l amintesc înainte de a se fi deformat prin operaţii estetice. Alături de Pink Floyd şi Rolling Stones, desigur în alt gen, Michael Jackson a fost unul dintre modelele noastre, ale celor destul de tineri pentru a fi făcut, în 1989, acea controversată revoluţie.
Good bye, King of pop, go to take a walk to the Moon! It’s yours!
