O nouă investiţie se inaugurează la Pui
Mâine, la Pui, vor fi inaugurate lucrările de extindere şi dotare realizate la căminul cultural din localitate.
Read MoreMâine, la Pui, vor fi inaugurate lucrările de extindere şi dotare realizate la căminul cultural din localitate.
Read MoreIeri, a fost învestit în funcţie primarul comunei Pui, Victor Stoica (foto). Acesta se află la al patrulea mandat de edil şef. Viceprimar al acestei comune a fost votat Doinel Crăciunesc, de la PNL. Noul Consiliu Local al comunei Pui este format din opt aleşi de la USL, patru de la USP şi unul de la PP-DD.
Read MoreAl patrulea mandat de primar se anunţă şi mai spornic pentru actualul edil din comuna Pui, Victor Tiberiu Stoica (foto), acesta putând să-şi ducă mai departe numeroasele proiecte demarate, dar şi să-şi atingă noile obiective propuse. Deloc puţine, după cum le enumeră chiar el.
Read MoreComună întinsă, Puiul începe să aibă tot mai multe facilităţi şi servicii ca la oraş. Aici, nu numai darurile Moşului sunt mari, ci şi responsabilităţile de zi cu zi.
Read MoreDe secole întregi, muntenii de pe culmile Retezatului şi ale Şureanului coboară de la sate, cu mic cu mare, de două ori pe an – primăvara (1 mai) şi toamna (14 octombrie). Se adună cu toţii în târg, la Pui, unde pecetea vechiului negoţ încă se mai păstrează.
Read More