Arhive etichetă: Mircia Muntean

Mircia Muntean: „Firmele private cu capital strãin sau autohton trebuie sprijinite şi încurajate”

Ambiguităţile legislative şi lipsa unor măsuri care să vină în sprijinul mediului de afaceri privat reprezintă în opinia lui Mircia Muntean (foto), candidat la un post de deputat în colegiul Deva-Cârjiţi, două dintre problemele majore la care agenţii economici aşteaptă soluţii. Acesta este de părere că din cauza incertitudinilor şi instabilităţii legislative, companiile private cu capital autohton sau străin, interesate să demareze sau să dezvolte investiţii în municipiul Deva, întâmpină dificultăţi majore în ceea ce priveşte implementarea proiectelor lor.

„Cunosc foarte bine cât este de greu să aduci investitori în judeţul Hunedoara şi implicit, în municipiul Deva. Pentru atragerea acestora este nevoie de un cadrul legislativ simplu şi coerent, care să le asigure un mediu propice de dezvoltare. Efortul agenţilor economici privaţi de a se menţine pe o piaţă în care concurenţa este acerbă trebuie apreciat, pentru că ei sunt cei care stau la baza dezvoltării unui oraş. Tocmai de aceea, statul trebuie să vină în sprijinul acestora cu politici şi legi coerente, care să le ofere predictibilitate. Statul trebuie să înţeleagă că locurile de muncă şi viitorul cetăţenilor depinde exclusiv de modul în care se dezvoltă mediul privat. Din postura de deputat, voi susţine orice iniţiativă legislativă care vine în sprijinul mediului de afaceri. Pentru municipiul Deva, următorul pas este înfiinţarea unui parc industrial, care să ofere facilităţi investitorilor. Dacă această investiţie va fi susţinută de politici economice coerente, sunt sigur că în viitorul apropiat, Deva va beneficia de noi investiţii private, care să genereze locuri de muncă. Este poate cea mai importantă provocare a mea pentru următorii patru ani”, spune Mircia Muntean.

Tinerii trebuie să reprezinte o prioritate
În opinia lui Mircia Muntean, crearea de locuri de muncă pentru absolvenţii de facultate şi acordarea de facilităţi firmelor private care angajează tineri cu studii superioare trebuie să reprezinte o prioritate pentru parlamentarii hunedoreni. „Programul Alianţei România Dreaptă (ARD) structurează strategii economice importante, pe termen mediu şi lung. În Deva, putem aduce investitori de renume în industria de IT, ceea ce ar fi benefic pentru sutele de absolvenţi ai facultăţilor de Informatică, tineri foarte bine pregătiţi, care ar fi un câştig pentru investitori. Un avantaj important al acestei industrii îl reprezintă şi salariile mari oferite de angajatori. De aceea, subliniez încă o dată că un mediu de afaceri care se dezvoltă armonios pe nişte baze solide care ţin de legislaţie va trebui să rămână principala preocupare a parlamentarilor. Ca deputat, voi acorda o atenţie deosebită acestor probleme”, concluzionează Mircia Muntean, candidat pentru funcţia de deputat pe Colegiul Deva-Cârjiţi.

Devenii sunt alãturi de Mircia Muntean

  Sergiu Ionescu

Mircia Muntean (foto) conduce detaşat în preferinţele electoratului devean, conform unei analize Econtext, în judeţul Hunedoara, USL va obţine şase mandate de parlamentar, trei ARD-ul, iar PP-DD-ul îşi va adjudeca unul.

Perioada care a trecut de la alegerile locale nu pare să fi schimbat aproape deloc preferinţele electoratului hunedorean. Mai exact, conform unei analize realizate de Econtext, Mircia Muntean, Dorin Gligor, Dan Radu Ruşanu, Mariana Câmpeanu şi Ioan Rus îşi vor câştiga fără emoţii mandatele de parlamentari în colegiile în care candidează. Analiza s-a bazat pe rezultatele alegerilor locale din iunie şi popularitatea de care se bucură la această dată candidaţii în rândul electoratului. De asemenea, în urma analizei datelor la nivel naţional, cei de la Econtext concluzionează că alegerile parlamentare ar putea să nu fie prea îmbucurătoare pentru USL.
Un studiu realizat de specialiştii de la Econtext arată că în ceea ce priveşte rezultatele alegerilor parlamentare care vor desemna câştigătorul Colegiului Deva-Cârjiţi „zarurile au fost aruncate“. Mai exact, Mircia Muntean conduce detaşat în preferinţele electoratului şi este desemnat ca fiind câştigătorul acestui colegiu. Aceeaşi analiză preconizează că un alt candidat al ARD-ului, care îşi va revendica fără prea mari emoţii colegiul, este Dorin Gligor. Acesta este desemnat câştigător în faţa senatorului Dorin Păran, fost membru PDL, candidat din partea USL. În ceea ce priveşte candidaţii USL la alegerile parlamentare din decembrie, trei dintre aceştia, respectiv Dan Radu Ruşanu, Mariana Câmpeanu şi Ioan Rus, sunt nominalizaţi cu şanse mari de câştig.
Conform acestei analize, rezultatele arată că la nivel naţional, USL va câştiga alegerile, dar cu o majoritate fragilă. Mai exact, social-liberalii ar ieşi învingători în 229 de colegii, ceea ce ar însemna 51,4 la sută. ARD se plasează pe locul doi, putând obţine 144 de colegii, cea ce ar însemna 32,3 la sută din totalul colegiilor. Urmează PP-DD, care şi-ar adjudeca  47 de colegii, adică 10,5 la sută şi UDMR, 25 de colegii, adică 5,6 la sută. Conform celor care au realizat această analiză, dacă se iau în calcul şi mandatele minorităţilor, ARD, împreună cu acestea, PP-DD şi UDMR, ar putea obţine majoritatea în Parlament.

Mircia Muntean: „Locuinţele şi locurile de muncã pentru tineri vor fi o prioritate pentru mine”

Candidat la un post de deputat în Colegiul Uninominal nr. 6 Deva-Cârjiţi, Mircia Muntean (foto) consideră că pentru ca România să aibă un viitor, parlamentarii vor trebui să acorde o atenţie deosebită tinerei generaţii. „Atunci când aud discutându-se despre problemele tinerilor, nu pot să nu mă gândesc că de mai bine de 20 de ani, clasa politică şi guvernanţii vorbesc despre investiţii.

Ei bine, din punctul meu de vedere, cea mai bună investiţie pe care statul o poate face este investiţia în tineri. La nivel de familie, orice părinte face acest lucru. Investim în copiii noştri, atunci când îi ajutăm să termine liceul, iar apoi o facultate. Nu cred că există un părinte care să nu dorească binele copiilor şi fiecare munceşte din greu pentru a le asigura viitorul. Pentru că aceia care asigură viitorul copiilor lui îşi asigură şi propriul viitor. Acelaşi lucru trebuie să-l facem şi noi, ca parlamentari”, spune Muntean.

Locuinţe şi locuri de muncă
În opinia acestuia, proiectele politice pentru tineri trebuie să se concentreze pe trei componente: educaţie, locuri de muncă şi locuinţe. „Ştim cu toţii, că în viaţa oricărui tânăr există un moment important, când îşi ia destinul în propriile mâini şi îşi întemeiază o familie. În această perioadă o locuinţă este esenţială. Eu ştiu ce înseamnă să construieşti locuinţe pentru tineri, deoarece am făcut acest lucru din postura de primar. Nu există oraş în judeţul Hunedoara în care să se fi construit atâtea blocuri ANL câte s-au construit în Deva. Prin urmare, în cei 16 ani de administraţie locală, am adunat suficientă experienţă pentru a şti, din postura de deputat, să îmbunătăţesc modul în care se pot derula proiectele de construire a locuinţelor ANL. Este o experienţă pe care nu mi-o poate contesta nimeni, o experienţă dovedită prin fapte. Cea de-a doua componentă a unei politici îndreptate spre sprijinirea tinerilor este cea economică, mai exact, locurile de muncă. Şi aici, pot garanta cu experienţa mea în administraţia locală că ştiu ce înseamnă să faci acest lucru. Tocmai de aceea, din postura de deputat, cunoscând foarte bine problemele de care se izbesc investitorii, pot propune sau iniţia legi care să rezolve aceste neajunsuri. Mai mult, sunt sigur că este absolut necesar să aducem modificări actualului cod fiscal, astfel încât oamenii de afaceri să nu mai fie doborâţi de nivelul tot mai apăsător al taxelor şi impozitelor”, spune Muntean.

Legi clare privind educaţia
Dincolo de cele două componente majore ale politicii de sprijinire a tinerilor, Mircia Muntean consideră că educaţia rămâne una din principalele probleme pe care trebuie să le rezolve societatea. „Este clar că un tânăr educat este un pilon al viitoarei societăţi. Pot spune că din postura de primar, am reuşit să atrag fonduri europene pentru modernizarea colegilor naţionale Decebal şi Sabin Drăgoi. De asemenea, la ora actuală se desfăşoară proiecte de reabilitare clădiri şi achiziţionarea de aparatură modernă pentru două licee şi patru şcoli generale. Tot sub semnătura lui Mircia Muntean, se derulează şi proiectele de montare de panouri solare pentru asigurarea energiei termice în patru şcoli generale şi trei grădiniţe din Deva. Sigur, dincolo de proiectele de modernizare a şcolilor, trebuie să gândim cu mare atenţie şi să punem odată pentru totdeauna pe masă o Lege a Educaţiei, care să nu se mai schimbe de la un an la altul”, spune Mircia Muntean.

Mircia Muntean: „Pulsul strãzii îi poate dovedi unui politician dacã reprezintã ceva pentru oameni”

Candidat la un post de deputat în colegiul Deva-Cârjiţi, Mircia Muntean şi-a început campania electorală, în stradă, printre deveni. Optimist, cu zâmbetul pe buze, însoţit de zeci de tineri, îmbrăcaţi în geci de culoare albastră, Mircia Muntean străbate în fiecare zi oraşul, pentru a se întâlni şi discuta cu devenii.
„Campaniile electorale mă fac să mă simt extrem de confortabil, pentru că devenii sunt familia mea. Nimic nu poate fi comparat cu o strângere caldă de mână sau cu un zâmbet venit din inimă. Mă bucur să văd că deşi adversarii mei politici încearcă să mă discrediteze în faţa devenilor, noi, cei care vreme de 16 ani am fost împreună, am rămas uniţi ca o familie. Cu siguranţă, şi ei ar afla acest lucru, dacă ar sta măcar o zi printre locuitorii municipiului Deva. Din păcate, deşi se laudă că sunt aproape de oameni, se mulţumesc doar să le zâmbească din afişe sau banere. Politica în interesul cetăţeanului se face de aici, din stradă. Nu poţi să ştii care sunt nevoile oamenilor, dacă tu, ca om politic, nu te simţi confortabil atunci când stai între semenii tăi. Omul te simte imediat atunci când eşti fals şi ipocrit ”, spune Mircia Muntean. Acesta a precizat că indiferent de cum va fi vremea, campania sa se va derula în acelaşi mod. „Nimic nu mă motivează mai mult în campaniile electorale decât întâlnirile directe cu oamenii. Nu mă refer aici la întrunirile aranjate în care simpatizanţii partidului respectiv sau membrii de partid vin pentru a-şi aclama candidaţii. «Pulsul străzii» este cel care îi poate dovedi unui politician dacă reprezintă ceva pentru oameni. Pe stradă, omul reacţionează cu totul altfel, decât atunci când vine la o întâlnire aranjată. Poartă cu el gândurile lui, preocupările de zi cu zi şi de ce nu, dorinţele lui. Din păcate, contracandidaţii mei nu au aflat încă lucrul acesta, deşi spun că fac de mulţi ani politică. Mai au încă multe de învăţat de la oamenii simpli. Au şi timp. Unii dintre ei sunt încă tineri”, spune zâmbind Mircia Muntean.

Mircia Muntean nu a trecut de Comisia Macovei

Sorina Popa

Fostul primar al municipiului Deva, Mircia Muntean (foto), a primit aviz negativ de la Comisia de etică a PDL ARD, pentru a candida din partea Alianţei la alegerile generale din 9 decembrie. Dorin Florea, prim-vicepreşedinte al PDL, a declarat, ieri, că sunt 24 de candidaţi care nu au trecut de Comisia condusă de Monica Macovei, printre aceştia numărându-se şi Mircia Muntean.

Liderii şi candidaţii merg la Bucureşti
Dorin Florea a declarat că „în România, candidaturile nu mai trebuie să fie un circ sau apanajul, să zicem, unor oameni care cred că România poate ajunge orice. Au fost 24 de persoane luate în calcul în diverse colegii, din patru sute şi ceva de candidaţi. Cred că trebuie felicitate organizaţiile teritoriale, pentru că totuşi, şi-au filtrat oamenii care trebuie să fie mandataţi pentru un nou ciclu parlamentar. A rămas, dacă nu mă înşel, ca vreo opt contestaţii să fie judecate faţă în faţă cu persoanele respective. Organizaţiile respective trebuie să vină, începând de astăzi după-amiază (n.r. ieri) şi continuând în următoarele două zile, să susţină punctele de vedere împreună cu candidaţii respectivi. Nu cred că trebuie să fie nici o supărare pentru absolut nimeni. Eu cred că totuşi, au câştigat un punct important, pentru că au ţinut cont şi nu a fost cazul să ne solicite foarte mult atenţia“, a declarat prim-vicepreşedintele PDL. Potrivit acestuia, cele 24 de persoane care au primit avizul negativ al comisiei nu au întrunit criteriile de integritate convenite în cadrul ARD.

„Nu cred că vor fi probleme”
Contactat, Dorin Gligor, liderul PDL din judeţ, a declarat că în cazul lui Mircia Muntean, s-a depus deja o contestaţie. „Am depus contestaţie, voi merge la Bucureşti să susţin candidatura lui. Sunt sigur că Mircia Muntean va candida pe listele ARD la alegerile din 9 decembrie”, a afirmat Gligor. Precizăm că Mircia Muntean nu se află în ţară, motiv pentru care nu va putea să se prezinte în faţa celor care judecă zilele acestea contestaţiile. „Nu cred că vor fi probleme cu candidatura mea pe listele ARD. Vom explica de ce am trecut de la UNPR la PDL”, a susţinut fostul primar al municipiului Deva.

Mircia Muntean a fost scos şi din Consiliul Local

Sorina Popa

Fostul primar al municipiului Deva, Mircia Muntean (foto), nu mai este de ieri nici consilier local. Asta, după ce aleşii deveni au votat un proiect de hotărâre privind constatarea încetării de drept a mandatului său de consilier local, din cauză că a trecut de la UNPR la PDL. Legea spune că dacă un ales local trece de la un partid la altul, el îşi pierde mandatul.
În aceste condiţii, după ce nu a mai candidat la funcţia de edil şef al reşedinţei de judeţ, Muntean a fost scos şi din Consiliul Local Deva. Aşa că, de ieri, 27 septembrie, fostul primar nu mai este consilier local, hotărârea fiind luată cu trei voturi „pentru” şi şase „abţineri”.
Mircia Muntean a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că nu va ataca hotărârea adoptată de către Consiliul Local Deva. „Eu am trecut la dreapta, aşa este legea, nu voi ataca hotărârea”, a spus Muntean.
Locul fostului primar al Devei în consiliul local va fi luat de Francisc Kovacs, membru PDL, acesta urmând să ocupe postul vacant, conform listei USP de la alegerile locale din vară.

Mircia Muntean va candida pe Colegiul Deva-Cârjiţi

Liderul PDL Hunedoara, Dorin Gligor, susţine că Mircia Muntean (foto) îşi va alege colegiul pe care va candida la alegerile parlamentare din 2 decembrie.

„El a dovedit, la locale, că este un bun om de echipă şi el are prioritate să-şi aleagă colegiul. Bineînţeles, cei doi parlamentari, Iosif Blaga şi Monica Iacob Ridzi vor merge pe colegiile lor, primul la Orăştie şi Ridzi la Petroşani. Acest lucru s-a stabilit deja de mai mult timp. Dar, Mircia Muntean a făcut echipă cu mine, la alegerile locale, o echipă bună cum nu prea se întâlneşte în ziua de azi printre politicieni. Eu îmi voi alege, ca de fiecare dată, candidatura cea mai grea”, a declarat Dorin Gligor. Mircia Muntean a declarat, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, că la alegerile generale va ataca un post de deputat. El va candida pe Colegiul Deva-Cârjiţi. Şi fostul ministru al Muncii, Gheorghe Barbu, vrea să se întoarcă în Parlament, dar încă nu s-a hotărât dacă la Camera Deputaţilor sau la Senat.
Cei de la USL au termen până pe 15 septembrie să-şi desemneze candidaţii. Până acum, Carmen Hărău este singura care şi-a anunţat intenţia de a candida pe Colegiul Hunedoara pentru o funcţie de deputat.  În rest, actualii parlamentari vor să câştige un nou mandat. Nu se ştie încă pe ce colegii vor merge ei. (S. Popa)

Fostul şi actualul primar al Devei s-au certat în prima şedinţă

  Cristina Ghenea

Şedinţa de ieri a legislativului devean nu a fost lipsită de discuţii contradictorii. Fostul primar al reşedinţei de judeţ consideră că actualul edil nu reuşeşte să se detaşeze de postura de subordonat al Consiliului Judeţean.

Respectă opiniile fiecărui ales local
Analizând ordinea de zi a şedinţei, consilierul local Mircia Muntean (foto stânga) i-a atras atenţia primarului Devei că majoritatea proiectelor pe care le propune par să fie dedicate CJ Hunedoara. „Jumătate dintre proiectele dumneavoastră sunt cu tentă directă către Consiliul Judeţean. Nu ar trebui să vă jucaţi cu şcolile – asta ar însemna ca directorii să nu-şi mai poată face propriile achiziţii, este un abuz“, a spus Mircia Muntean. În replică, primarul Petru Mărginean (foto dreapta) a declarat că respectă opiniile fiecărui consilier, însă nu acceptă să i se atragă atenţia pe baza unor chestiuni nefondate. „Vă rog să nu mă mai atenţionaţi. Doresc să avem o colaborare fructuoasă, vă respect opinia, dar nu mă mai atenţionaţi“, a precizat acesta.

„Detaşaţi-vă de consiliul judeţean“
Discuţiile nu s-au oprit aici, căci Mircia Muntean a încercat să-şi şi justifice afirmaţia. „Domnule Petru Mărginean, împotriva primarului Devei nu voi vota niciodată – eu, ca membru al Consiliului Local – pentru că acesta va dori, cu siguranţă, binele cetăţenilor. Însă, nu voi fi de acord cu Petru Mărginean, ca persoană, pentru că observ că nu reuşiţi să vă detaşaţi de postura de subordonat al Consiliului Judeţean, iar atunci, situaţia se schimbă. Prin proiectele pe care le propuneţi pe ordinea de zi, riscaţi să transferaţi toate atribuţiile Consiliului Local, către instituţia judeţeană“, a adăugat Mircia Muntean. Primarul Petru Mărginean şi-a completat afirmaţiile, spunând că nu doreşte să intre în polemici, însă nici nu vrea să lase lucrurile neclarificate. „Vă rog doar să nu mă mai atenţionaţi, şi cu asta, cred că putem şi încheia discuţia, pentru că oricum, nu vom ajunge la nici un rezultat. După 16 ani de mandat, ar trebui să ştiţi că serviciile la care faceţi referire sunt în subordinea Consiliului Local. În viitorul apropiat, le vom arăta devenilor şi cum s-a cheltuit banul public, pentru că e de datoria noastră să le spunem oamenilor unde se duc banii lor. Iar în continuare, nu avem altceva de făcut, decât să colaborăm şi să muncim, pentru a face rost de fonduri, pentru a atrage investiţii, ca să putem realiza tot ce este necesar în municipiul nostru“, a replicat edilul şef al Devei.

Mircia Muntean candideazã doar pe Colegiul Deva-Cârjiţi

Fostul primar al Devei, Mircia Muntean (foto), exclude varianta de a candida, la alegerile parlamentare, pe alt colegiu, decât cel de la Deva-Cârjiţi. Liderii USL au afirmat recent într-o conferinţă de presă că, în urma semnării protocolului dintre UNPR şi PSD, singurele colegii care ar rămâne libere şi pe care le pot oferi celor de la UNPR ar fi Orăştie, Petroşani şi Hunedoara, pentru deputaţi.     

În aceste condiţii, Mircia Muntean a declarat că nu este interesat să candideze pe listele USL. „Merg cu oricine mă sprijină să candidez pe Colegiul Deva-Cârjiţi. Nu iau în calcul alt colegiu, asta este clar. Am discutat cu cei de la PDL şi ei mă sprijină în planul meu. Ca atare, nu mă interesează altă variantă. Voi discuta şi cu Gabriel Oprea (n.r.-preşedintele UNPR) şi îl voi informa despe intenţiile mele”, a declarat Mircia Muntean pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.
În urma protocolului dintre UNPR şi PSD, urmează ca social-democraţii să cedeze câteva zeci de posturi de parlamentar celor de la UNPR. (S. Popa)

Simeria are nevoie de investiţii îndrãzneţe

Ieri, salariaţii de la societatea Marmosim Simeria au primit vizita candidaţilor USP pentru preşedinţia Consiliului Judeţean, Primăria Deva şi Primăria Simeria.
Zeci de angajaţi au fost interesaţi de proiectele candidaţilor Mircia Muntean, care atacă funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, Dorin Gligor, care munceşte să ajungă primarul Devei şi Vasile Hriţac, care este candidatul la Primăria Simeria.

Mircia Muntean le-a explicat angajaţilor de la Marmosim, că proiectul de construcţie a unui aeroport de mici dimensiuni în zona Simeriei este o variantă pe care o ia în calcul. Dorin Gligor, candidatul USP la postul de primar al municipiului Deva, a declarat că „munca voastră, a celor de la Marmosim, nu este una uşoară. Cum mulţi dintre voi locuiţi în Deva, vă promit că voi face tot ce pot, pentru ca municipiul reşedinţă de judeţ să vă ofere tot ce vă doriţi pentru un trai foarte bun”.
Vasile Hriţac le-a spus celor de la firma simeriană că oraşul are nevoie de investiţii care să genereze locuri de muncă. „Simeria a rămas în urma multor localităţi din judeţ. Chiar dacă este un oraş mic, Simeria este un nod feroviar important. De aceea, trebuie să beneficieze de investiţii şi proiecte îndrăzneţe”, a declarat Vasile Hriţac.

Scrisoare adresată hunedorenilor de Mircia Muntean, candidatul USP la preşedinţia Consiliului Judeţean

Dragi locuitori ai judeţului Hunedoara,

După cum ştiţi, am luat hotărârea să candidez la preşedinţia Consiliului Judeţean Hunedoara.
După 16 ani, pe care i-am pus în slujba devenilor, acum, vreau să lucrez pentru ei în continuare, dar şi pentru toţi hunedorenii. Unii dintre cei mai harnici şi mai de ispravă oameni, locuitorii judeţului Hunedoara, au fost vitregiţi în ultima perioadă de tot ce înseamnă investiţii, dezvoltare şi locuri de muncă. Acest lucru trebuie să înceteze începând cu 10 iunie! Nu vă voi dezamăgi în noua calitate de Preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, funcţie pe care, cu sprijinul dumneavoastră, o voi avea după alegeri.
Totodată, candidatura mea înseamnă şi o îndreptare a greşelii de a-l propune şi susţine pe Moloţ Mircea pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean. Ne-a dezamăgit pe toţi şi nu a făcut nimic din ceea ce a promis. Trebuie ca altcineva să-l înlocuiască. Mie mi-ar fi fost mai simplu să rămân la Deva, dar nu-mi este indiferent ce se întâmplă rău în judeţ din cauza acestui om. Acum, a sosit vremea schimbării. Iată doar 3 din cele câteva zeci de motive pentru care trebuie să plece cel care încă este preşedintele Consiliului Judeţean:
1. Adversarul meu, Moloţ, tocmai a fost declarat, de Agenţia Naţională de Integritate, INCOMPATIBIL cu funcţia de Preşedinte al Consiliului Judeţean. Timp de trei ani, nu va putea ocupa astfel de funcţii şi demnităţi. El a încasat ilegal, în acelaşi timp, 2 salarii, în timp ce se plângea de măsurile anticriză luate de guvern.
2. Tot el, cel care se pretinde cu „credinţă şi seriozitate“, a inventat un partid şi a înscris pe liste un candidat cu nume asemănător cu al meu pentru a vă induce în eroare şi să greşiti în momentul în care puneţi ştampila VOTAT. Candidatul USL a crezut că vă poate păcăli. Asta arată cât ne dispreţuieşte pe noi, hunedorenii. (Numele meu, MUNTEAN MIRCIA, se află în căsuţa cu nr. 2 pe buletinul de vot)
3. Acest om, pe ale cărui afişe stă scris: „onoare şi cuvânt“ şi-a turnat din greu colegii de serviciu la Securitate, în perioada de dinainte de 1989, din proprie iniţiativă, fără să fie obligat de nimeni. Această persoană nu a făcut ABSOLUT NIMIC pentru localităţile judeţului. A urmărit doar interese personale.
Voi fi PREŞEDINTELE tuturor locuitorilor. Am experienţa şi puterea pentru a crea locuri de muncă şi a dezvolta judeţul Hunedoara. La Deva, am reuşit. Şi în judeţ voi reuşi.
Ne întâlnim la vot, în 10 iunie.

Al dumneavoastră,

MIRCIA MUNTEAN

Gara Deva intră în reabilitare şi modernizare

Sorina Popa

Primarul Devei, Mircia Muntean, a declarat, ieri, că fiind candidat pentru  preşedinţia Consiliului Judeţean, nu vrea să plece la judeţ înainte să rezolve una dintre problemele municipiului pe care-l conduce de 16 ani.  Este vorba de Gara  Deva, obiectiv care n-a mai fost reabilitat şi modernizat de ani buni. Ieri, Mircia Muntean s-a întâlnit cu specialiştii de la CFR, într-o dezbatere pe tema investiţiei respective.
„Gara Deva va fi reabilitată, investiţia fiind realizată cu fonduri europene şi bani de la bugetul de stat. Această investiţie va crea o dezvoltare a zonei, prin înfiinţarea de centre logistice, iar legătura cu vestul va fi astfel făcută într-un sistem de circulaţie feroviar mult mai rapid şi mai economic. La finalul lucrărilor de reabilitare, vom avea o gară modernă în reşedinţa de judeţ, vor fi construite pasaje subterane, vor fi reabilitate liniile ferate, astfel încât trenurile de călători vor putea circula cu o viteză de 160 de kilometri pe oră, iar marfarele cu 120 de kilometri pe oră”, a declarat Mircia Muntean.
Zilnic, prin Gara Deva, circulă 86 de trenuri de călători şi alte 60 de marfă. În prezent, viteza medie a trenurilor în ţara noastră este de 60-65 de kilometri la oră.

Mircia Muntean, invitat la nedeia momârlanilor

Maximilian Gânju

În Valea Jiului, imediat după terminarea Postului Mare, din prima zi de Paşti, se pornesc nedeile strămoşeşti. Obiceiul a fost păstrat cu sfinţenie aici, iar în acest an, pe lângă oaspeţii de seamă, au fost chemaţi şi sărmanii din Petroşani.

Oaspeţii, serviţi cu bucate tradiţionale
În funcţie de aşezare, momârlanii şi-au stabilit ziua în care să ţină această sărbătoare, în aşa fel, încât să nu coincidă cu o alta a vreuei aşezări de momârlani din Valea Jiului. Motivul este unul simplu: în acest fel, toată suflarea poate participa la serbare. Luni, a fost rândul momârlanilor din “Lunca Jiului”- Petroşani să ţină nedeia. Manifestarea a început dis- de-dimineaţă, când în curtea bisericuţei s-au strâns grupuri de prieteni şi rude ale gospodarilor care au pregătit masa, dar şi bucatele specifice pentru petrecere. „Credincioşii localnici aduc şi jertfesc animale de bună voie, făcând praznic, la care invită apoi pe toţi doritorii. Oamenii sunt serviţi cu bucate tradiţionale, cu ciorbă sau tocăniţă de batal, varză călită şi, mai ales, păsatul cu brânză cu colac şi un pahar de vin”, spune preotul ce slujeşte în bisericuţa monument istoric.

Invitaţi de seamă
Totuşi, numai şase bărbaţi pot lua parte la prepararea mâncărurilor, iar ceilalţi doar dau o mână de ajutor. Bucatele sunt tradiţionale şi preparate după reţeta lăsată cu limbă de moarte de strămoşi. Cei care nu au avut loc la imensul ceaun, în care s-au pregătit păsatul (n.r. mălai fiert şi amestecat cu brânză de oaie) şi tocana de berbec cu varză acră, au putut să se roage în bisericuţa veche de 400 de ani, mai ales că în lăcaşul respectiv se oficiază slujbe doar de trei ori pe an.
La masă, a fost invitat ca în fiecare an, şi primarul Petroşaniului, dar şi alţi politicieni şi oficiali. Printre aceştia s-a aflat şi edilul şef din Deva, Mircia Muntean. Acesta a participat la nedeile pornite pe partea de est a Văii Jiului şi s-a arătat surprins de cât de bine şi-au păstrat momârlanii tradiţiile. Mircia Muntean a luat masa alături de momârlani la nedeia de la Biserica Sânionilor şi a spus că s-a simţit foarte bine în mijlocul lor. Primarul Petroşaniului a spus că a vrut să-i arate şi colegului său cât de frumoase sunt obiceiurile zonei. „Am venit, pentru că îmi place foarte mult să iau parte la astfel de evenimente, să văd cum se pregăteşte mâncarea în aceste vase vechi şi pentru că aici, ne regăsim adevăratele valori”, spune Tiberiu Iacob Ridzi, primarul localităţii.

Pomană şi pentru săraci
Pentru că este o zi de veselie, iar toate disputele trebuie uitate, la nedeie, poate participa oricine are bunăvoinţă, spun momârlanii. Nici săracii nu sunt uitaţi, iar cu cât sunt mai mulţi, cu atât bucuria este mai mare, pentru că în această zi de Paşti, trebuie să se dea şi de pomană, iar nedeia este un bun prilej pentru a aduce o bucurie, dar şi o masă caldă
celor nevoiaşi. “Oricine poate participa la nedeie şi de aceea, noi deschidem porţile larg, în semn că sunt bineveniţi. Anul acesta, au luat parte la petrecere peste 500 de oameni, pe lângă momârlani au fost prezenţi şi de nevoiaşii din cartierele sărace ale Petroşaniului. „Oamenii năpăstuiţi s-au obişnuit să vină aici la masă. Ştiu că este praznic şi de la an la an vin în număr tot mai mare. Pe noi nu ne deranjează, îi poftim la masă lângă noi”, spune Ion Strâmb, unul dintre organizatori. După masa, încep horele în care se prind chiar şi bătrânii îmbrăcaţi în port popular. Petrecerile câmpeneşti se întind până în luna septembrie şi au loc pe tot cuprinsul Văii Jiului.

Mircia Muntean vrea să dea bani pentru miel la 3.000 de pensionari din Deva

Cristina Ghenea

În deschiderea şedinţei de ieri a Consiliului Local, primarul municipiului Deva, Mircia Muntean (foto), a propus  consilierilor să întocmească un proiect de hotărâre, prin care 3.000 de pensionari din localitate să beneficieze de tichete valorice de 50 de lei, cu ajutorul cărora să-şi poată cumpăra carne de miel pentru Sărbătorile de Paşti.

Mircia Muntean le-a cerut reprezentanţilor partidelor din Consiliul Local Deva să se reunească în cursul zilei de astăzi, sub coordonarea viceprimarului Ovidiu Moş, şi să stabilească criteriile şi modul în care ar putea fi atribuite tichetele de Paşti pentru pensionari. În opinia sa, acţiunea nu poate fi interpretată ca fiind una electorală, în condiţiile în care el va candida pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara.
„Sunt bani. Să facă un proiect de hotărâre în cursul zilei de mâine (azi-n.r.), să participe fiecare partid şi mieii să-i împartă ei (consilierii locali -n.r.). Banii i-am adus eu şi munca mea. Ei numai să împartă şi să dea tuturor oamenilor necăjiţi câte o mică atenţie de Paşti, cum au dat toţi primarii, cu adevărat gospodari. Dacă nu sunt în stare, vor avea foarte mult de suferit din cauza mea în această campanie. Îi voi blagoslovi cum nu şi-au auzit în viaţă, chiar în această Săptămână Mare“, a declarat primarul municipiului Deva.
Primarul Mircia Muntean le-a mai spus consilierilor că Guvernul a alocat municipalităţii 3,5 milioane lei, bani care vor fi folosiţi pentru cofinanţarea proiectelor cu fonduri europene aflate în derularea autorităţilor locale şi pentru plata unor facturi sau drepturi băneşti restante.

La Deva, s-a constituit Uniunea Social Popularã

Sorina Popa

Ieri, liderii PDL, UNPR şi PNŢCD din judeţ au semnat, în premieră pe ţară, protocolul de formare a Uniunii Social Populare. Această uniune electorală va funcţiona până pe 11 iunie 2012. Actul a fost semnat de Dorin Gligor – preşedinte PDL Hunedoara, Mircia Muntean – vicepreşedinte UNPR şi Florin Muţiu – preşedinte PNŢCD Hunedoara.

Trei partide sub o singură siglă
„Această construcţie politică, USP, are la bază cei 19 primari ai PDL aflaţi acum în funcţie. Pe ei se bazează structura Uniunii, ei sunt pilonii acestei construcţii. Cu o singură excepţie – Orăştie – unde actualul primar nu va candida şi, ca atare, vom merge cu un alt candidat,  cei  19 rămân candidaţii noştri, ai PDL, la alegerile locale. Au mai rămas, aşadar, 50 de localităţi (n.r. 40 – PDL, 10 – UNPR, unde USP a avut datoria de a găsi cei mai buni oameni care vor candida pentru funcţia de primar. Suntem o echipă, construim împreună şi vom câştiga alegerile locale în judeţul Hunedoara. La preşedinţia Consiliului Judeţean, mergem cu Mircia Muntean candidat”, a declarat Dorin Gligor, liderul judeţean al PDL Hunedoara.
Cele trei formaţiuni politice judeţene vor participa împreună la alegerile locale sub sigla USP, iar însemnele acesteia sunt reprezentate de un copac cu o coroană de stele amplasate pe un fond verde. Fiecare partid îşi păstrează identitatea, inclusiv culorile şi siglele consacrate, la care vor reveni fiecare, după alegeri. La Consiliul Judeţean, lista de aleşi va fi 2 la 1, PDL-UNPR, iar la consiliile locale, unde PDL are candidat, proporţia este de 3 la 1, iar acolo unde UNPR desemnează candidaţii, proporţia este de 1 la 3.
De asemenea, acolo unde are organizaţii, şi PNŢCD vor nominaliza consilieri pe listele USP, Florin Muţiu, preşedintele PNŢCD Hunedoara, declarând că şi ţărăniştii vor încerca să-şi aducă o contribuţie cât mai mare la câştigarea alegerilor locale de către USP.

„Scoate Moloz-ul din judeţ”
La rândul său, Mircia Muntean, candidatul USP la preşedinţia Consiliului Judeţean, a declarat că „îi mulţumesc lui Dorin Gligor pentru sprijinul acordat. Nu mi-a fost uşor să renunţ la primărie şi să candidez pentru şefia CJ. Însă, sunt mulţumit că las devenilor un oraş în care s-au făcut multe investiţii. Sunt şi voi fi un învingător”. Cu prilejul constituirii USP, Mircia Muntean a venit şi cu un mesaj, pe care-l va prezenta hunedorenilor: „SCOATE MOLOZ-UL DIN JUDEŢ. HUNEDOARA MODERNĂ!”

Mircia Muntean a „luat pulsul” locuitorilor din Valea Jiului şi Ilia

Anamaria Nedelcoff

Locuitorii Văii Jiului vor avea, în sfârşit, drumuri fără gropi, aşa cum merită această zonă. Este promisiunea pe care le-a făcut-o primarul Devei, Mircia Muntean (foto, în centru), cel care va candida la preşedinţia Consiliului Judeţean Hunedoara din partea unei alianţe PDL-UNPR-PNŢCD.

Mircia Muntean s-a aflat sâmbătă în Valea Jiului, pe care a străbătut-o de la un capăt la altul, alături de reprezentanţii UNPR Hunedoara. A împărţit ciocolată oamenilor, care au aflat cu această ocazie ce vrea să facă pentru ei Mircia Muntean, acesta declarând că va aduce schimbarea la CJ Hunedoara.
„Am venit aici în fiecare an, în Vinerea Mare, urcând, alături de oamenii din Valea Jiului, pe Drumul Crucii până sus la Straja, şi la toate sărbătorile importante. La sărbătorile din Deva am pus autobuze gratis pentru cei din Valea Jiului, am dat oamenilor strictul necesar, am premiat copiii la concursurile de schi, iar acum am venit să le cer votul şi să le spun că nu e posibil ca după nouă ani de preşedinţie la Consiliul Judeţean, să nu asfaltezi drumul Petroşani-Uricani şi să vezi drumuri între Bătrâna şi Feredei, unde mai stau 16 oameni, asfaltate de „ginerică” şi mai cine ştie el, preşedintele actual al CJ Hunedoara. Nu a început campania, dar când anul trecut am venit şi i-am ajutat pe oameni, a întrebat cineva de campanie? Nu! Eu am venit şi acum cu aceeaşi inimă deschisă”, a declarat la Petroşani, Mircia Muntean.
De precizat că, la Lupeni, adversarii politici ai actualei puteri au încercat o diversiune, prin care să împiedice comunicarea primarului Devei cu locuitorii din municipiu. Astfel, au fost trimişi câţiva haidamaci la echipa cu care Mircia Muntean se afla în oraş, care au încercat să provoace un scandal. Numai că diversiunea n-a reuşit.
Ieri, Mircia Muntean a „luat pulsul” locuitorilor din comuna Ilia. Profitând de marele târg din localitate, primarul Devei, însoţit de Marius Omotă, primarul comunei amintite, a stat de vorbă cu sătenii aflaţi la târg, dar şi cu cei întâlniţi pe uliţele comunei, încercând să afle ce i-ar interesa pentru localitatea lor, şi cum ar putea să-i ajute din postura actuală, dar şi din cea viitoare.

Mircia Muntean atacã postul de preşedinte al Consiliului Judeţean

Sorina Popa

Primarul Devei, Mircia Muntean (foto), a anunţat, ieri, că va candida, la alegerile de pe 10 iunie, la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara.
El a făcut acest anunţ important pe Dealul Cetăţii din municipiu, un simbol al Devei, la eveniment, fiind prezenţi membri ai UNPR şi o parte din candidaţii pentru primăriile hunedorene.

„Am ridicat un oraş plin de speranţe”
„Din 1996, când am fost ales pentru prima oară primar al Devei şi până acum, am ridicat un oraş plin de speranţă şi o Cetate care se reface. Mulţi au râvnit, în cele patru mandate ale mele, la funcţia de primar al Devei. Dar, iată că a venit şi ziua în care să anunţ că voi renunţa la scaunul de primar al acestui municipiu şi voi candida la preşedinţia Consiliului Judeţean Hunedoara. Mulţi m-au acuzat că nu am curaj să merg la judeţ, că vreau să rămân la primărie, să-mi acopăr neregulile. Uite, că nu este aşa. Deci, acum, la vârsta de 48 de ani, mă voi bate cu actualul preşedinte al CJ, care are 63 de ani”, a declarat Mircia Muntean.

„Le mulţumesc devenilor şi sper ca ei să mă înţeleagă”
Primarul Mircia Muntean a afirmat că speră să învingă în bătălia electorală din 10 iunie şi să preia postul de preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, cu sprijinul celor 20 de primari ai PDL, cu ceilalţi parteneri democrat-liberali, cu colegii din UNPR şi cu alte forţe politice. „Sper că şi mulţi dintre foştii mei colegi din PNL mi se vor alătura. Experienţa mea ca primar al Devei timp de patru mandate mă face să cred că voi fi învingător pe 10 iunie. Voi fi echidistant cu toţi primarii din judeţ, voi fi apropiat de toţi. Le mulţumesc devenilor, pentru că mi-au acordat voturile lor, mandatându-mă astfel, să conduc municipiul timp de patru legislaturi şi sper să mă înţeleagă pentru că voi candida la preşedinţia Consiliului Judeţean. Am analizat foarte bine această situaţie şi am toate argumentele că voi fi învingător pe 10 iunie”, a adăugat Mircia Muntean.
Primarul Devei a mai declarat că săptămâna viitoare vor fi anunţate candidaturile pentru primării şi consilii locale din partea coaliţiei. Potrivit acestuia, UNPR va desemna candidaţi doar acolo unde PDL nu are primari în funcţie.

Mircia Muntean, mai tare ca Moloţ în sondaje

Sorina Popa

Primarul Devei, Mircia Muntean (foto), a declarat ieri, că în prezent, conform sondajelor de opinie efectuate, are şase procente în faţa actualului preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara.
„Se va mai face un sondaj, iar apoi vom hotărî unde voi candida la alegerile din iunie. Dacă voi fi desemnat candidat la preşedinţia Consiliului Judeţean, le voi mulţumi devenilor şi le las mai multe investiţii în derulare. Devenii ştiu ce primar să-şi aleagă. Le voi spune, doar să aibă grijă să nu voteze preşul. Să nu voteze pe cei care-i comandă altcineva”, a declarat Mircia Muntean.
Acesta a afirmat că, dacă va fi desemnat să meargă la locale pentru preşedinţia Consiliului Judeţean, nu se va putea împotrivi dorinţelor oamenilor. „Stau în sondaje mai bine decât actualul preşedinte al Consiliului Judeţean. Eu am 46 la sută între preferinţele hunedorenilor, el are 40 la sută”, a adăugat Mircia Muntean.

În judeţ, se merge sub Mişcarea Popularã

Sorina Popa

Biroul Permanent Judeţean al PDL Hunedoara s-a reunit în şedinţă, pentru a decide dacă la alegerile locale din iunie vor merge sub sigla Mişcării Populare sau nu. De fapt, fiecare organizaţie judeţeană a democrat-liberalilor a trebuit să hotărască cum va acţiona la locale, pentru a se stabili strategia de campanie electorală.
Dorin Gligor (foto dreapta), preşedintele organizaţiei judeţene Hunedoara a PDL, a declarat, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, că decizia de a merge sub sigla Mişcării Populare a fost votată în judeţ. Astfel, PDL va candida alături de UNPR, PNG şi PNŢCD, la alegerile locale din luna iunie, anul acesta.
Contactat, primarul Devei, Mircia Muntean (foto stânga), care deţine şi funcţia de vicepreşedinte al UNPR la nivel naţional, a declarat că varianta Mişcării Populare „este cea mai bună soluţie”. „Mişcarea Populară va fi câştigătoare în judeţul nostru. În acest fel, s-au eliminat pasiunile şi controversele. Aceasta este o construcţie coordonată de premierul Mihai Răzvan Ungureanu. Şi ca să fac o glumă, puteţi scrie că Mişcarea Populară (MP) vine de la iniţialele Mircia cel Puternic”, a declarat edilul şef al Devei.

Mircia Muntean, inamicul nr. 1 pentru Petru Mãrginean

Sorina Popa

Liderii USL Deva au susţinut, ieri, o conferinţă de presă, în care au dorit să arate de ce au votat consilierii locali ai Uniunii bugetul local al municipiului Deva. Toată lumea a fost de acord că este vorba despre un gest de responsabilitate faţă de locuitorii municipiului. Cu toate astea, liderii USL Deva au arătat clar că sunt extrem de responsabili atunci când se apropie campania electorală, altfel nu i-am văzut să critice bugetele locale în anii precedenţi.

Cu ochii pe primarul Devei
„Vom amenda bugetul municipiului Deva, în iunie, atunci când vom avea un primar de-al nostru. Pănâ atunci, vom fi cu ochii pe primarul Mircia Muntean (foto stânga). Bogdan Ţîmpău, care coordonează organizaţia PNL Deva, l-a criticat pe edilul şef al reşedinţei de judeţ, uitând, probabil, că şi datorită lui a ajuns deputat. În fine, preşedintele PC Hunedoara, Petru Mărginean (foto dreapta), care a fost declarat candidatul oficial al USL la Primăria Deva în alegerile din iunie, a susţinut că „Mircia Muntean a devenit profund nociv pentru Deva. Aproape 33 la sută din bugetul pe anul acesta reprezintă investiţii noi în municipiu. Se aruncă bani mulţi pe studii de fezabilitate. Banii pentru studiile de fezabilitate sunt bani negri. În urmă cu trei ani, s-a demarat proiectul de reabilitare a Cetăţii Deva. În prezent, Cetatea nu se poate vizita. Până când vom reabilita acest obiectiv? Din acest motiv, telecabina de pe Dealul Cetăţii a devenit nefuncţională. Îi solicit edilului Devei să pună la dispoziţia devenilor proiectele pe care spune că le are finanţate. Altfel, riscăm să umplem oraşul cu kitsch-uri”, a afirmat Petru Mărginean.