Bârcea Mare

Eveniment

O zi printre deţinuţii de la Bârcea Mare

Porţile Penitenciarului Bârcea Mare au fost deschise, vineri, pentru toţi cei care au avut curiozitatea de a vizita o închisoare. Acţiunea face parte dintr-un program amplu, dedicat zilei de 29 iunie, când este sărbătorită „Ziua personalului din sistemul administraţiei penitenciare”, aflat sub patronajul spiritual al Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, ocrotitorii sistemului penitenciar. Cu această ocazie, deţinuţii închisorii de la Bârcea Mare au fost vizitaţi de 14 hunedoreni, dar şi de un cetăţean german, care au văzut cum arată în realitate, un penitenciar din România.

Read More