Cunoscut în cercurile de consumatori de droguri din Deva pentru că vindea stupefiante, tânărul a încercat să se aprovizioneze din Germania cu o cantitate de droguri de mare risc, pe care ar fi urmat să le dozeze și să le vândă pe raza județului nostru. Cel puțin acest lucru l-au crezut anchetatorii și procurorii DIICOT, însă suspectul n-a putut fi audiat.
Fără dovezi certe
„Traficantul nu a fost găsit și, deci nu a putut fi audiat. Pe de altă parte, deși un martor a declarat că ar fi cumpărat o dată cannabis și de două ori amfetamină, nu există nici o analiză a acestor substanțe astfel încât să fie stabilit fără dubiu că sunt droguri de mare risc, nu au fost găsite astfel de substanțe la percheziția domiciliară și nu există nicio altă probă în dovedirea naturii substanțelor cumpărate, în afară de declarația martorului”, se reține din dosarul de la Tribunalul Hunedoara. Cum nu s-au putut aduna suficiente probe care să dovedească faptul că inculpatul a comandat efectiv aceste droguri, acesta nu poate fi considerat vinovat. „Prezumpția de nevinovăție nu este o prezumție absolută, ci una relativă, putând fi răsturnată prin probe certe de vinovăție. În cauza de față, instanța apreciază că există dubii serioase în ceea ce privește săvârșirea celor două infracțiuni, pentru argumentele de mai sus, rezultate din analiza întregului probatoriu”, se reține din soluția prin care s-a dispus achitarea presupusului traficant. (M. Gânju)
Cu mare bucurie împărtășim un moment special din viața colegului nostru, Vlad, un tânăr polițist…
Polițiștii s-au sesizat din oficiu, în urma unei alerte generate de dispeceratul de monitorizare electronică,…
La data de 06 februarie 2026, în jurul orei 17:35, polițiștii din cadrul Poliției Orașului…
Polițiștii hunedoreni au intervenit prompt și au prins în flagrant două persoane bănuite de comiterea…
Vorbesc gurile rele că doi amici s-au certat, după ce unul dintre ei nu i-a…