A jucat la echipe importante
Echipa antrenată de Viorel Tănase se întăreşte serios în lupta pentru promovare, reuşind al doilea transfer important al iernii. La fel ca şi pe Andrei Făgărăşanu, gruparea alb-albastră l-a adus pe atacantul Szabolcs Szekely de la colega de serie, Performanţa Ighiu. În vârstă de 31 de ani, atacantul originar din Aiud este un jucător experimentat, activând la echipe importante precum Unirea Urziceni, Gloria Bistriţa, ACS Poli Timişoara (în Liga I), CFR Timişoara, Arieşul Turda, Unirea Alba Iulia (în Liga a II-a), ACS Recaş, UTA BD sau Performanţa Ighiu (Liga a III-a). În sezonul 2013-2014 a fost golgheterul echipei ACS Poli Timişoara în Liga I, marcând 11 goluri.
„Aştept cu nerăbdare să lupt pentru Deva!”
Jucătorul de 31 de ani s-a declarat mulţumit de alegerea făcută, afirmând că a fost atras de proiectul de la Deva. „Cred că am făcut o alegere potrivită. Am discutat cu oficialii de la Deva şi m-a atras proiectul propus, crearea unei echipe puternice, ce are drept obiectiv promovarea în eşalonul secund. Am vorbit şi cu Bodea şi cu Făgărăşanu, care mi-au spus numai lucruri bune despre echipă şi aştept cu nerăbdare să lupt pentru Deva”, a declarat noul atacant devean.
„Szekely a fost cap de listă pentru noi!”
Viorel Tănase a afirmat la rândul său că Szekely a fost principalul nume pe care şi l-a dorit la echipă în această iarnă, având încredere că experienţa sa va ajuta trupa deveană în îndeplinirea obiectivului propus. „Szabolcs Szekely a fost cap de listă pentru transferurile din această iarnă. Se ştie la ce echipe a jucat, a fost golgheter la Timişoara şi ne va ajuta în ceea ce ne-am propus. În funcţie de adversari, ar putea juca în tandem cu Tecsi”, a spus antrenorul lui CNS Cetate Deva. Gruparea alb-albastră se va reuni miercuri, 18 ianuarie, Viorel Tănase dorindu-şi tot lotul definitivat până la acea dată. (Ovidiu Mănăstire)
Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin D.G.R.F.P. Timișoara – Direcția Colectare – Serviciul Executări Silite…
În jurul orei 18.00, pompierii Gărzii de Intervenție Baru au intervenit cu o autospecială de…
Vorbesc gurile rele că o duduie, dascăl într-o școală din municipiul cu castel face ce…
Dr. Gheorghe Firczak, președintele UCRR Pentru că a organizat impecabil, în parteneriat cu Universitatea din…
P.I., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru înșelăciune.
Academia Română în parteneriat cu Primăria municipiului Hunedoara şi Muzeul Naţional al Literaturii Române au…