Politica si administratie

Sute de milioane de euro pentru Valea Jiului

România va avea la dispoziţie 1,65 miliarde de euro, iar mare parte din aceşti bani ar urma să ajungă în Valea Jiului. Condiţia este ca instituţiile statului să-şi facă temele.
„Parlamentul European şi Consiliul Uni­unii Europene au ajuns marţi la un acord privind Fondul Tranziţiei Juste. Acest fond va avea un buget de 17,5 miliarde de euro în următorii ani, prin care vom sprijini acele regiuni care vor avea nevoie de cel mai mare ajutor pentru tranziţia la o economie neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon, aşa cum este prevăzut în Pactul Ecologic European. Banii vor veni din Bugetul Multianual al Uniunii Europene (7,5 miliarde de euro) şi din Planul de Redresare (10 miliarde de euro). România este unul dintre marii beneficiari ai acestui fond. Suma de 1,65 de miliarde de euro va reveni României, prin Fondul Tranziţiei Juste.
Vom folosi aceşti bani pentru a ajuta locuitorii din Valea Jiului, Oltenia, Galaţi şi din toate regiunile şi oraşele româneşti care în prezent sunt dependente de o economie intensivă în emisii de carbon”, a anunţat hunedoreanul Siegfried Mureşan (foto), europarlamentar liberal.
Acesta a fost raportor pe avizul Comisiei pentru bugete asupra Fondului Tranziţiei Juste. ”Am reuşit să obţin un lucru foarte important pentru ţara noastră. Comisia Europeană propunea o alocare din Bugetul UE de 7,5 miliarde de euro pentru acest fond pe care să o completăm în mod obli­ga­toriu cu alte peste 10 miliarde de euro transferate din Politica de Coeziune. Noi nu am fost de acord cu acest transfer fiindcă dezavantaja România. Ţara noastră are nevoie de bani în plus pentru tranziţia la o economie verde, nu de finanţarea tranziţiei reducând fondurile pentru coeziune”, a precizat europarlamentarul amintit.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura