Actualitate

Sute de elevi, fără burse sociale

Câteva sute de elevi din judeţul Hunedoara nu pot primi bursele sociale, din cauză că administraţiile locale nu au banii necesari.

Cuantumul unei burse este de 60 de lei, dar nu toate primăriile din judeţ au sumele respective. Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean, în Hunedoara, sunt în total 6.100 de elevi beneficiari de burse sociale. Nu toţi şi-au primit, însă, banii, iar inspectorul şcolar general, Alexandru Lăutaru, neajunsuri sunt în municipiile Deva şi Lupeni. „Problema este că se pasează responsabilitatea către noi, deşi consiliile locale au plătit dintotdeauna aceste burse sociale. Întâmplător, anul acesta, la bugetul de stat nu s-a aprobat capitolul burse către primării şi s-a convenit ca acestea să fie plătite de la capitolul Asistenţă Socială”, a explicat Alexandru Lăutaru. Problema apare, însă, acolo unde bugetele locale sunt insuficiente şi nu mai pot suporta aceste cheltuieli. De exemplu, la Lupeni, părinţii au solicitat chiar sprijinul Instituţiei Prefectului, după ce nu au reuşit să rezolve problema copiilor pe cale amiabilă, dar nici aşa nu s-a rezolvat nimic, pentru că edilii spun că nu au banii necesari. (C. Cosman)

One thought on “Sute de elevi, fără burse sociale

  • Foarte frumos,Si noi ramanem fara bani din cauza lor.Din luna Ianuaria nu sa mai acordat Bursa.Suntem la Finalul anului 2010 si bursa nu sa dat ce trebuie sa facem?Sa asteptam pana in 2012?Este destul de greu fara bani.Dar cei din primarie baga bani in buzunar foarte multi.Nici nu se gandesc la atlii…

    Asteptam in continuare detalii..

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura