Categories: Actualitate

Suspecţii jafului de la cazinou cer să fie lăsaţi în libertate

Cei doi tineri care au fost arestaţi preventiv, după ce au jefuit o sală de jocuri de noroc din Petroşani şi au mai încercat să jefuiască alte două în Oradea, au contestat deciziile de arestare preventivă şi cer să fie cercetaţi în stare de arest la domiciliu sau control judiciar.
Daniel Minea, tânărul de 20 de ani, din Aninoasa, a ajuns în arest la Oradea, iar complicele său, un alt tânăr de 24 de ani, Laurenţiu Stroe, din Petroşani, a fost arestat de instanţa din Petroşani. Amândoi, Minea şi Stroe, sunt principalii suspecţi în jaful de la un local de jocuri de noroc din Petroşani, de unde au reuşit să fugă cu circa 30.000 de lei. Tânărul din Aninoasa a intrat în club înarmat cu un cuţit şi i-a cerut angajatei să-i dea încasările. Speriată, femeia s-a conformat şi i-a dat toţi banii, iar individul s-a făcut nevăzut în câteva clipe. Poliţiştii au descoperit să descopere că tâlharul avea un complice. Era aşteptat de Stroe cu o maşină în apropiere şi aşa au reuşit să fugă înainte ca oamenii legii să poată acţiona pentru prinderea lor pe raza Văii Jiului. (M.Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

O persoană a fost grav rănită în urma unui accident produs în timpul deplasării cu un ATV în localitatea Petrila, zona „Dealul Crucii”.

Evenimentul s-a produs astăzi după amiază, iar pentru gestionarea situației de urgență, la fața locului…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un edil din zona noas­tră s-a enervat rău după ce la…

2 ore ago

Bulina albă

Nicolas Thomas Philipps, elev la Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” din municipiul Hunedoara Pentru că a…

2 ore ago

Bulina neagră

S.T., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru mai multe furturi…

2 ore ago

Tânără din Brad, condamnată pentru o tâlhărie în Hunedoara

Trei ani de închisoare cu sus­pen­dare a primit individa pentru că a jefuit în plină…

2 ore ago

Două case din localitatea Săcărâmb, cuprinse de un incendiu

Două case din localitatea Să­că­râmb, comuna Certeju de Sus, au fost cuprinse, recent, de un…

4 ore ago