Categories: Actualitate

Suprafeţe „umflate” în goana după subvenţii europene

Nicolle Ebner

Ca să primească subvenţii de la Uniunea Europeană pentru păşuni şi terenuri agricole, fermierii din judeţul Hunedoara au umflat la greu suprafeţele de terenuri arabile şi păşunile deţinute în proprietate. În urma campaniei de verificare, desfăşurată de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Hunedoara, pe un eşantion de 12.000 de fermieri, 10.137 au fost depistaţi cu nereguli.

Verificările APIA scot la iveală neregulile
Conducerea APIA Hunedoara reaminteşte fermierilor care au depus cereri de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă (SAPS), că este obligatorie respectarea Bunelor Condiţii Agricole şi de Mediu (Good Agricultural and Environmental Conditions – GAEC). În campania de verificare a modului în care sunt respectate aceste norme europene, din 12.081 ferme cuprinse în eşantion, APIA a depistat că 84 la sută din totalul celor controlaţi nu au respectat prevederile legale. „Situaţia generală rezultată în urma controlului la faţa locului, derulat în Campania SAPS 2008 (n.r.: forma unică de plată pe suprafaţă – hectar) arată că, din totalul de 12.081 fermieri verificaţi, 10.137 au fost depistaţi cu nereguli. Peste 5.000 dintre aceştia au fost sancţionaţi cu o reducere a sumei totale primite, de unu, trei şi cinci la sută, în funcţie de gravitatea neregulilor depistate”, a declarat Veronica Borungel (foto), director APIA Hunedoara.

Cine greşeşte dă banii înapoi
Potrivit directorului APIA, în judeţul Hunedoara au fost declarate 190.000 hectare de terenuri agricole şi păşuni eligibile pentru plata subvenţiilor, dar până acum, au fost identificate doar 140.000 de hectare. „Va fi foarte greu să găsim celelalte 50.000 de hectare, pentru că există multă păşune împădurită. Proprietarii au declarat suprafeţe mai mari de terenuri, pentru că, în ultimii ani, nu i-a controlat nimeni. Or, în aceste condiţii, normal că au fost tentaţi să „bage din burtă” suprafeţe mai mari. Nici unul dintre cei sancţionaţi de noi nu a putut face dovada, cu acte, că a cultivat întreaga suprafaţă pentru care a cerut subvenţie”, a menţionat directorul APIA Hunedoara. Anul trecut, fermierii din judeţ au primit subvenţii de 30 milioane euro, numai pentru păşuni.
Există însă şi cazuri în care proprietarii nu au ştiut să-şi măsoare corect parcelele de teren cultivat. Pentru eliminarea acestor cazuri, s-a creat, încă din primăvara anului trecut, posibilitatea identificării exacte a parcelei agricole (IPA), on-line.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un perso­naj din zonă tot se bate cu pumnul în…

o oră ago

Bulina neagră

Sorin R., din municipiul Deva Pentru că a fost reținut din cauză că a încălcat…

2 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că „Anul Iancu de Hunedoara. Erou. Voievod. Legendă” se…

2 ore ago

La Deva, ca peste tot. Un loc de parcare pentru 5 mașini

Aveți o sesizare? Parchează cineva în fața casei dumneavoastră? Nu aveți rampă pentru persoanele cu…

2 ore ago

În acest an se va circula pe autostradă dinspre Sălaj până la Sibiu sau până la Deva

Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruţă, a afirmat, în cadrul unei conferinţe de presă premergătoare…

2 ore ago

Bărbat reținut pentru încălcarea ordinului de protecție și amenințare, la Hunedoara

Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată, la data de 11 august a.c., cu privire la…

2 ore ago