Categories: Actualitate

Suporterii Ujpest au recidivat

Dan Terteci

Mai mulţi suporteri ungari ai echipei de fotbal Ujpest, care au trecut, ieri după-amiază, cu trenul, prin judeţul Hunedoara, îndreptându-se spre Budapesta au aruncat cu doze şi bidoane cu bere şi suc în persoanele aflate pe peron în gările din Deva şi Simeria, scandând „Ţiganii!“.
Trenul în care erau cele şase vagoane cu suporteri ungari a fost tras pe linia 5 în Simeria, care este la o distanţă mare de peronul principal, iar călătorii care aşteptau în zonă au fost sfătuiţi de poliţişti să plece de acolo, pentru a nu fi incidente.

Foarte agitaţi
Potrivit şefului Serviciului Poliţiei Transporturi Hunedoara, comisarul Vasile Hriţac, suporterii au fost foarte agitaţi, însă nu au avut loc evenimente deosebite şi nimeni nu a fost rănit. „Suporterii echipei din Ungaria au aruncat cu lichide, doze şi bidoane cu bere şi suc pe peroanele din staţiile CFR Simeria şi Deva, însă nimeni nu a fost rănit, ceea ce este foarte important“, a spus Hriţac. Trenul rapid Bucureşti Nord- Budapesta-Viena a ajuns, ieri după-amiază, în Gara din Deva cu peste o oră întârziere, iar poliţiştii susţin că aceasta s-a produs din cauza de caniculei, dar şi de suporterii unguri, care în staţia CFR Alba Iulia ar fi tras semnalul de alarmă şi ar fi încercat să atace un grup de călători care şi-au arătat susţinerea pentru echipa Steaua.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Pompierii brădeni intervin în aceste momente în localitatea Tarnița din comuna Buceș, unde a fost anunțat un incendiu izbucnit într-o gospodărie.

La fața locului au fost alocate două autospeciale de stingere cu apă și spumă și…

51 de minute ago

A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Hunedoara, pe strada Zlaști.

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

57 de minute ago

Accident mortal pe un drum județean: un tânăr de 25 de ani și-a pierdut viața după ce a lovit un stâlp de electricitate

Polițiștii recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de drum, în special în curbe…

9 ore ago

Polițiștii din Lupeni au depistat un bărbat condamnat la închisoare pentru furt calificat

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au depistat, astăzi, 17 octombrie 2026, un bărbat în…

o zi ago

Polițiștii au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări ca urmare a unui incident ce a avut loc într-un magazin din Aninoasa

Un conflict spontan izbucnit între doi bărbați, într-un magazin alimentar din orașul Aninoasa, s-a încheiat…

o zi ago