Ziua Naţională a României va marca prima apariţie oficială a Asociaţiei Suporterilor Corvinişti, întrucât fanii vor sărbători marea unire a românilor, prin depunerea unei coroane la monumentul din Piaţa Libertăţii, aflat în Centrul Vechi al Hunedoarei. Pe lângă încurajarea echipei FC Hunedoara, membrii Asociaţiei au de gând să se manifeste şi în plan civic, astfel că se vor implica şi în alte proiecte ale comunităţii, cu scopul principal de promovare a principalelor atracţii turistice din zona Hunedoarei.
Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…
Iulius Gelu Bedea (foto) și-a înaintat demisia din funcția de manager interimar al Spitalului de…
Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…
Zvonurile spun că omul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…