Potrivit datelor publicate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, doar 38,2 la sută dintre cele 195.379 de locuinţe existente în judeţul Hunedoara au fost până acum asigurate, fie printr-o poliţă obligatorie, fie prin una facultativă.
Dintre cele patru judeţe din regiunea de vest a ţării – Arad, Timiş, Hunedoara şi Caraş – judeţul nostru este codaş la asigurarea imobilelor. Chiar dacă avem cel mai mare număr de locuinţe, după judeţul Timiş, suntem singurii care doar în procent de sub 40 la sută am încheiat o poliţă. Astfel că, în judeţ, doar pentru 3,9 la sută din case au fost încheiate asigurări obligatorii, restul fiind asigurate facultativ. Asta înseamnă că 66.953 de proprietari hunedoreni şi-au ales o asigurare facultativă pentru locuinţa lor, în timp ce restul au decis să acopere doar cele trei dezastre naturale – inundaţii, cutremure şi alunecări de teren – impuse prin lege. Hunedorenii care au ales să-şi încheie o poliţă obligatorie pentru casă sau apartament sunt nevoiţi să scoată anual din buzunare câte 10 sau 20 de euro, în funcţie de materialul de construcţie a imobilului. În caz de distrugere a casei în urma producerii unuia dintre cele trei dezastre naturale, beneficiarii poliţelor ar primi 10.000 de euro, respectiv 20.000 de euro despăgubiri.
Zvonurile încing din nou spiritele în culisele locale! Se aude prin târg că un cunoscut…
Dr. Gheorghe Firczak, președintele UCRR și vicepreședinte al Congresului Mondial al Rutenilor Pentru contribuția majoră…
I.U., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de furt…
Weekend de foc pentru polițiștii hunedoreni. Oamenii legii au aplicat măsuri drastice pe șoselele din…
Un agent șef principal de poliție din cadrul Poliției Orașului Hațeg, trimis în judecată pentru…
O femeie din județul Hunedoara a fost la un pas de a pierde aproape 4.500…