Mai multe fotografii au fost trimise presei de către o persoană care susţine că lucrează la reabilitarea DN 66, segmentul dintre Petroşani şi Lainici, în care arată aşa-zise nereguli care pot pune în real pericol circulaţia rutieră. Sesizarea vine după ce un alt angajat, de această dată de la CNADNR, afirma că sunt probleme şi pe Transalpina.
Imaginile au fost trimise sub protecţia anonimatului, iar cel care le-a făcut susţine că vrea să atragă atenţia responsabililor din CNADNR asupra unui pericol iminent. Acesta spune că este angajat la una dintre firmele care se ocupă de lucrarea de reabilitare, iar în unele zone nu au fost respectate pe deplin toate normativele şi din acest motiv se pot produce accidente iar costurile s-ar traduce în pierderi de vieţi omeneşti. Deficienţele reclamate în fotografii sunt pe segmente cuprinse între Petroşani şi Polatişte – limita cu judeţul Gorj. „Cele două benzi de circulaţie au fost mărite, iar pentru acest lucru, pe unele porţiuni, s-au făcut nişte extinderi care ar putea să creeze probleme în viitor. Factorul îngheţ-dezgheţ, apa infiltrată, trepidaţiile de la vehiculele de tonaj, toate acestea lucrează şi aceste «terase», care ajung cu circa un metru peste malurile Jiului, nu au piloni de susţinere. La turnarea lor au fost deficienţe, armarea betonului cred că este insuficientă şi muncitorii au folosit spumă poliuretanică sau alte materiale ca hârtie, în loc să construiască un cofraj corespunzător”, afirmă cel care a dat publicităţii imaginile. Într-adevăr, fotografiile sunt din Defileul Jiului, la circa trei kilometri de Petroşani, iar locul unde au fost făcute este extrem de greu accesibil. Aproape imposibil de verificat lucrarea de către beneficiarul CNADNR, dat fiind faptul că se poate coborî doar cu echipamente de alpinist. Totuşi, cei care pot spune dacă s-au respectat toţi paşii şi lucrarea este sigură în zona reclamată, sunt doar specialiştii de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, beneficiarul lucrării de reabilitare a DN 66.
Polițiștii s-au sesizat din oficiu, în urma unei alerte generate de dispeceratul de monitorizare electronică,…
La data de 06 februarie 2026, în jurul orei 17:35, polițiștii din cadrul Poliției Orașului…
Polițiștii hunedoreni au intervenit prompt și au prins în flagrant două persoane bănuite de comiterea…
Vorbesc gurile rele că doi amici s-au certat, după ce unul dintre ei nu i-a…
Dr. Giorgiana Bobouțanu, coordonator transplant Spitalul Județean „Pius Brînzeu” Timișoara Pentru că a participat la…