Categories: ActualitateFlash

Sultana Hurrem e ruteanca deputatului Firczak

Volodia Macovei

Deputatul hunedorean Gheorghe Firczak (foto) a devenit subiectul atenţiei chiar departe în afara politicii, după ce a scris o carte ce pare să fie din ce în ce mai căutată, despre personajul istoric Hurrem, celebru datorită serialului de succes Suleyman Magnificul. Numai că interesul deputatului nostru nu a fost divertismentul, ci o istorie ce ţine de etnia pe care o reprezintă în Parlament, cea a rutenilor.

Ruteanca de la Înalta Poartă
Descoperirea personajului istoric Hurrem a fost făcută de deputatul hunedorean datorită serialului „Suleyman Magnificul”. „Trebuie să recunosc faptul că nu ştiam de provenienţa ruteană a acestui ilustru personaj istoric. Nu-l ştiam, pentru că el nu apare nici măcar în Enciclopedia Rutenilor”, a declarat, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, Gheorghe Firczak. Şi aşa s-a născut o carte – „O ruteancă la Înalta Poartă” – care se anunţă de succes, în relaţia sa cu celebrul serial turcesc.
Pentru o scurtă lămurire, Hurrem, soţia sultanului Suleyman I, numit de occidentali Magnificul şi de orientali Legiuitorul, este de fapt Roxelana, fiica unui preot ortodox ucrainean din Galiţia ruteană. Ea s-a născut pe la începutul secolului XVI (1500 sau 1505), în localitatea Rohatyn, iar tradiţia ucraineană o consemnează cu numele Anastasia Lisowska. De aici şi apartenenţa sa la comunitatea rutenilor.

În folosul afirmării identităţii rutene
Gheorghe Firczak spune că e fericit că poate promova o asemenea personalitate feminină, „una dintre cele mai importante personalităţi feminine din lumea ruteană”. „Viaţa Roxelanei este exemplară şi plină de forţă. Este spectaculos faptul că acest personaj istoric a făcut un traseu deosebit, plecând din lumea creştină, ortodoxă, şi încadrându-se complet în total diferita lume musulmană”, mai spune deputatul hunedorean.
Legat de importanţa acestei descoperiri pentru comunitatea rutenilor, istoricul Gheorghe Firczak spune: „Până la urmă, această carte este în folosul afirmării identităţii noastre rutene. Pentru că aşa ne afirmăm noi identitatea, mai ales prin valorile noastre spirituale exemplare.” Firczak consideră că o recunoaştere a valorii acestei cărţi este şi primirea ei entuziastă la Congresul Mondial al Rutenilor.

Un model al femeii puternice
Ca notă distinctă, de data asta a personalităţii acestei femei deosebite, deputatul hunedorean spune că ea este mai ales un model: „Aici e vorba mai ales de rolul femeii în societăţile tuturor timpurilor. Femeia din zilele noastre poate să o folosească pe Roxelana drept model de tenacitate, ambiţie, perseverenţă, şi să fie mai activă în viaţa societăţii. Pentru că trebuie să ştim, dincolo de viaţa romanţată prezentată în serial, că, între sultana Hurrem şi Suleyman, au existat relaţii mult mai complexe. Ea era şi soţie şi prietenă, dar şi confidentă, chiar în probleme de politică ale sultanului, ceea ce e aproape unic în istoria acelor vremuri şi mai ales în lumea islamică”.

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un per­so­naj cu veleități de artist trage tare să revină…

10 ore ago

Bulina neagră

S.G., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încercat să violeze…

10 ore ago

Bulina albă

Gabriela Cobori, coordonator trupa de dans Mistic Pentru că face o treabă excelentă cu trupa…

10 ore ago

Bărbat identificat și arestat preventiv după atacul asupra unei tinere în Hunedoara

Polițiștii din Hunedoara au iden­ti­ficat, în urma cercetărilor și a pro­batoriului administrat, un bărbat suspectat…

10 ore ago

Mandat de arestare pentru procurorul Bucurică, după scandalul din discoteca din comuna Ribița

Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus ieri arestarea de îndată a pro­curorului Radu…

10 ore ago

Sanatoriul Geoagiu – În linie dreaptă pentru noi servicii de îngrijire, cele paliative

Magdalena Șerban Îngrijirea paliativă este centrată pe îmbunătățirea calității vieții celor care suferă de boli…

10 ore ago