Categories: Comunitate

Subvenţionarea producţiei de cărbune, până în 2018

Adriana Năstase

Prelungirea perioadei de subvenţionare a producţiei de cărbune, până la 31 decembrie 2018, va trebui însoţită de programe concrete de investiţii în mineritul de huilă din Valea Jiului, în vederea rentabilizării acestei activităţi şi păstrării locurilor de muncă, a declarat, ieri, preşedintele Ligii Sindicatelor Miniere Valea Jiului (LSMVJ), Zoltan Lacataş.

În opinia liderului sindical, adoptarea Raportului Rapkay, ieri, în plenul Parlamentului European (PE) – prin care se extinde perioada de subvenţionare în mineritul de cărbune, reprezintă „un balon de oxigen“ pentru activitatea de extracţie a huilei din minele Văii Jiului.

Minele trebuie să devină rentabile

Liderul sindicatelor minerilor din Valea Jiului a apreciat că este nevoie de un program de investiţii în valoare de 60-80 milioane de euro, în activitatea de extracţie a huilei, pentru ca minele să devină rentabile, în condiţiile în care personalul este redus în fiecare an. Lacataş a adăugat că, în paralel cu programele de investiţii, este nevoie de crearea unor alternative referitoare la ocuparea forţei de muncă din localităţile Văii Jiului. Preşedintele LSMVJ a mai spus că o comisie interministerială este aşteptată să sosească, în această săptămână, la Petroşani, pentru a discuta posibilităţile de menţinere şi continuare a mineritului, dar şi alternativele privind locurile de muncă din Valea Jiului.

Winkler a semnat şi el amendamentele

Parlamentul European a adoptat, ieri, Raportul Rapkay cu privire la prelungirea, până la 31 decembrie 2018, a termenului limită pentru subvenţionarea producţiei de cărbune în statele membre, se arată într-un comunicat de presă al europarlamentarului român Iuliu Winkler (foto), acesta numărându-se printre semnatarii amendamentelor care au dus la realizarea acestui acord. Termenul iniţial pentru eliminarea subvenţiei la producţia de cărbune fusese stabilit pentru 31 decembrie 2014.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Multumim UDMR-ului si PD-L-ului (Monica Iacob Ridzi)dar nu si sindicatelor (Zoltan Lacatas a facut cursuri de inchideri de mine probabil la indemnul (bani sau functii promise ex.Puiu Horea tradatorul om al lui Berceanu)celor din Gorj (Condescu si Pisc Ion de la BNS).Un alt dusman a mineritului Vaii Jiului Cristian Vladu ,Deva Mintia cred ca se zgrie pe fata cu firma belgiana mult laudata de el Carbonetta acest individ se pricepe la toate cand sunt bani si functii publice CFR,Prefectura,Termocentarala si nu ne dadea vagoane la CNH cand era Prefect.

Recent Posts

Lucian Ioan Rus, primarul municipiului Deva: „Deva are nevoie de tinerii ei!”

• Parcul de la Dealul Paiului prinde contur Noul parc din zona Dealul Paiului, care…

13 secunde ago

Minerul Lupeni, în fața unui nou examen pe teren propriu! Căpitanul Adrian Bedea: „Trebuie să fim acolo sus pentru a îndeplini obiectivul”

Minerul Lupeni se pregătește pen­tru o nouă confruntare crucială în Liga a III-a. Sâmbătă, de…

4 minute ago

Agresiune în plină stradă la Hunedoara: Doi bărbați au fost reținuți după ce au bătut un bătrân cu o piatră, din cauza unei datorii

Doi bărbați au fost reținuți de polițiști în urma unui conflict violent izbucnit în plină…

5 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele anunță ultima fază cu omul nostru. Păi nu mai vrea nimeni să audă…

23 de ore ago