Politica si administratie

Studenţii din Petroşani vor plăti exact cât vor consuma

05 universitatea-petrosani-20080822-201511Maximilian Gânju

Un proiect pilot al conducerii administrative a Universităţii Petroşani prevede montarea de gigacalorimetre în camerele studenţilor din cămine. Astfel, fiecare student va plăti pe perioada de iarnă exact cât consumă cu încălzirea.
Administraţia Universităţii din Petroşani vrea să reducă risipa, dar mai ales să menţină preţurile la cazare cât mai scăzute şi a luat în calcul montarea în camerele de cămin a unor aparate de măsurat gigacaloria consumată de studenţi. Proiectul este unul pilot, astfel că în prima fază se va derula doar pentru câteva camere, însă dacă va arăta economii de ambele părţi, va fi implementat în întreg campusul pe viitor. Practic, administraţia vrea ca fiecare student să plătească exact cât consumă şi nu la comun cum se întâmplă acum. În acest fel, studenţii care pleacă la final de săptămână acasă, nu-şi vor mai lăsa caloriferele să meargă fără rost, iar totul se va vedea la plata chiriei.
„Vom vrea să individualizăm consumul la energia termică pe fiecare cameră. În momentul de faţă, energia termică este inclusă în chiria lunară. Sunt unii studenţi care consumă mai mult sau mai puţin. Unii care mai închid caloriferul şi alţii care nu. Încercăm să punem dispozitive de măsurare şi fiecare să plătească exact cât consumă, iar atunci garantat scade preţul la chiria lunară plătită de student. Este un proiect pilot pe care vrem să-l implementăm şi eu cred că până la 1 decembrie vom reuşi să-i dăm drumul”, a declarat Dacian Ciodaru, directorul administrativ al Universităţii Petroşani. Pentru a menţine cât mai mici chiriile studenţilor, Universitatea Petroşani şi-a achiziţionat centrale termice proprii, dar are contract şi cu furnizorul de agent termic centralizat. Astfel, pe perioada de iarnă, administraţia îşi poate alege formula de încălzire cea mai ieftină pentru campus.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura