ActualitateFlash

Strivit de o placă de marmură

Maximilian Gânju

Un muncitor a fost rănit grav după ce o placă de marmură s-a prăvălit peste el. La câteva ore distanţă, în ciuda eforturilor medicilor, bărbatul a murit pe patul de spital.

Accidentul de muncă a avut loc la ieşire din localitatea Simeria, iar din remorca unui TIR încărcat cu plăci de marmură au căzut mai multe bucăţi. Una dintre plăcile de marmură l-a prins pe muncitor sub ea şi a fost nevoie de intervenţia unei echipe de descarcerare pentru a fi scos. Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara, medicul Călin Dumitrescu, echipele de prim ajutor l-au găsit pe bărbat conştient şi cooperant. ”Prezenta mai multe traumatisme, leziuni la nivelul capului şi membrelor inferioare. A fost preluat de echipajul cu medic de la Ambulanţa Deva, stabilizat la faţa locului împreună cu SMURD Simeria şi transportat la UPU Deva”, a mai precizat sursa citată. Rănile suferite de bărbat s-au dovedit a fi extrem de grave, astfel că medicii au încercat din răsputeri să-i salveze viaţa. Din păcate, eforturile lor au fost în zadar. O anchetă a Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara va stabili cum s-a produs tragedia, urmând ca procurorii să decidă cine se face vinovat.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura