Categories: ActualitateEveniment

Ștrandul din Geoagiu-Băi își deschide porțile

Magdalena Șerban

 

Sezonul estival de la Băile daco-romane din Geoagiu primește undă verde în acest weekend. Așadar, începând de astăzi, complexul își așteaptă vizitatorii. S-au luat măsuri sporite de igienă pentru a combate răspândirea infecțiilor cu SARS-COV2, iar șezlongurile au fost poziționate astfel încât să se păstreze distanțarea socială.

 

,, Astăzi, în zona Complexului Băile Daco-Romane, la ora 11 va fi oficiată o slujbă religioasă, apoi vor susține discursuri invitații noștri din sfera administrativ-politică a județului. La ora 13 va începe un program de agrement în cadrul ștrandului. Sperăm să împărtăşiţi alături de noi bucuria de a deschide sezonul estival în aceste locuri minunate, încărcate de istorie. Vă așteptăm cu drag ”, a fost mesajul transmis de Vasile Cărăguţ (foto), primarul oraşului Geoagiu. Cât privește cele patru bazine ale ştrandului, din care unul este olimpic şi unul pentru copii, o să descoperiți apele mezotermale tămăduitoare, care au fost utilizate încă din perioada dacilor și romanilor. Ele au o compoziție chimică aparte și nu sunt radioactive, fiind pe locul doi în Europa în ce priveşte conţinutul de calcar. De asemenea, este singura apă termală recomandată pentru înot, bazinul olimpic de aici fiind, de altfel, singurul din ţară cu apă termală pentru înotători de performanţă. Referitor la tarifele de intrare, vor fi cele din anii trecuți, adică 30 de lei pentru adulți, 25 de lei pentru copiii până în 14 ani și gratuit pentru micuții până la trei ani. Foarte important este că șezlongurile, baldachinele și paturile de plajă sunt oferite gratuit, iar pentru cabine se practică o sumă modică. Mai trebuie amintit că în anul 2010, stațiunea Geoagiu-Băi a  fost  desemnată câștigătoare ca Destinație Europeană de Excelență din România în cadrul concursului EDEN – European Destinations of Excellence care a avut ca temă turismul acvatic.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Un bărbat, în vârstă de 52 de ani, a fost salvat în această seară, de pompierii Secției Brad

Victima a fost găsită conștientă și cooperantă, într-o râpă adâncă de aproximativ 20 de metri,…

5 ore ago

A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Hunedoara, pe strada Zlaști.

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

6 ore ago

Accident mortal pe un drum județean: un tânăr de 25 de ani și-a pierdut viața după ce a lovit un stâlp de electricitate

Polițiștii recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de drum, în special în curbe…

14 ore ago

Polițiștii din Lupeni au depistat un bărbat condamnat la închisoare pentru furt calificat

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au depistat, astăzi, 17 octombrie 2026, un bărbat în…

o zi ago