ComunitateFlash

Ştrandul Corvina din municipiul Hunedoara îşi deschide porţile

Mâine, 1 iulie 2020, Ştrandul Corvina din municipiul Hunedoara îşi redeschide porţile. Programul de funcţionare este de luni până duminică, între orele 9 şi 20.
Complexul Sportiv „Michael Klein” şi Ştrandul municipal Hunedoara funcţionează în subordinea Consiliului Local al municipiului Hunedoara. Ştrandul Corvina este dotat cu sistem de filtrare şi dezinfecţie a apei, astfel încât calitatea apei să se încadreze în valorile maxime admise prevăzute în anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 546/2008 privind gestionarea calităţii apei de îmbăiere, cu modificările şi completările ulterioare. Administratorul ştrandului a luat măsurile necesare pentru prevenirea şi protecţia în interiorul obiectivului, în contextul stării de alertă din cauza COVID-19.
Biletul de intrare pentru copii peste şase ani, elevi, studenţi la zi, pensionari şi şomeri indemnizaţi este de 11 lei/zi, iar pentru adulţi, 20 lei/zi, până la ora 16. După ora 16:00, tariful pentru copii peste şase ani, elevi, studenţi la zi, pensionari şi şomeri indemnizaţi este de şase lei/zi, iar pentru adulţi, 11 lei/zi. (A.Năstase)

One thought on “Ştrandul Corvina din municipiul Hunedoara îşi deschide porţile

  • dle primar.este adevarat ca prin dos esti pe felie cu madam harau?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura