Sute de localnici şi turişti sunt aşteptaţi de Sânziene, în Straja, pentru a lua parte la o întrecere tradiţională a momârlanilor, ca mai apoi, să petreacă la iarbă verde.
Evenimentul se ţine în fiecare an pe data de 24 iunie, iar Nedeia de Sânziene este o tradiţie pentru staţiunea Straja, din Valea Jiului. Încet, încet, manifestarea momârlanilor a prins şi la turişti, dar şi la minerii care şi-au căutat bunăstarea în bazinul carbonifer. Aşa se face că în fiecare an pe 24 iunie, de Sânziene, munţii Vâlcan care străjuiesc staţiunea se umplu de turişti, localnici şi momârlani, la una din cele mai mari petreceri câmpeneşti organizate în Vale. „Nedeia se va ţine şi în acest an, duminică, în Staţiunea Straja. Este o tradiţie şi au fost alocate fonduri de la bugetul Primăriei municipiului Lupeni, pentru organizarea evenimentului”, a declarat Gabriel Lungu, administratorul public din cadrul Primăriei Lupeni.
Atracţia nedeii din Straja este un concurs de cai, obicei la fel de vechi ca nedeia în sine şi la care gospodarii momârlani ies să se „fălească cu animalele de povară”, dar şi să le arate celor care urmăresc întrecerea, ce calităţi au animalele. Fiecare momârlan care se respectă are în gospodărie cel puţin un cal, iar bunăstarea lui este reflectată de animal. Cu cât este mai arătos şi mai puternic, cu atât proprietarul lui este mai avut. Tradiţia respectată cu sfinţenie de momârlani cere ca animalele de tracţiune să fie supuse unor probe extrem de dificile, iar la final, flăcăul care reuşeşte să câştige competiţia este declarat „omul nedeii”. După festivalul cailor, petrecerea continuă în staţiune cu muzică populară, mititei şi bere, ca în fiecare an, astfel ca toţi oaspeţii să se simtă ca într-o zi de sărbătoare.
Vorbesc gurile rele că o duduie a fost împinsă să candideze pentru o funcție importantă,…
Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că a organizat o ediție plină de creativitate, a Salonului Internațional…
M.R., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după un episod de violență domestică.
Șapte tineri au fost sechestrați, amenințați și terorizați de trei indivizi drogați, înarmați cu macete,…
Inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Hunedoara au aplicat amenzi de peste…
În perioada asta, înainte de Paște, parcă nu mai e doar despre lucruri… e despre…