Comunitate

Straja are turişti, Parângul le duce dorul

Maximilian Gânju

Vremea capricioasă a adus mai puţini turişti în cele două staţiuni din Valea Jiului. Chiar şi aşa, unii cabanieri au văzut oportunitatea de a-şi mai acoperi din pierderi investind, iar alţii, jecmănind turiştii.

Pentru un confort mai bun
Cabanierii şi proprietarii de pensiuni au ajuns la fundul sacului, după ce au înregistrat, de la deschiderea sezonului şi până acum, un grad de ocupare foarte mic. „Pierderile sunt mari şi vin după încă un sezon ratat. Nu ştiu când le vom recupera, pentru că, în vara trecută, s-au făcut investiţii în cabane. Fiecare a luat din buget după posibilităţi şi a mai îmbunătăţit câte ceva, pentru ca turiştii să aibă confort”, spun cabanierii.
Proprietarii de pensiuni şi cabane din Parâng nici nu s-au dat însă de ceasul morţii pentru a ademeni vizitatorii. Au făcut reduceri la cazare înainte de sărbători, pentru ca în ultimele zile, să ridice preţurile. Tot în ideea de a reduce din cheltuieli, nu s-au sinchisit să amenajeze corespunzător pârtiile.

Drumeţiile, o alternativă la schiat
Sezonul trecut a fost destul de greu şi pentru a doua staţiune a Văii Jiului, iar pierderile consistente. În plus, au o problemă destul de serioasă, dat fiind faptul că izvoarele au secat iar apa este insuficientă pentru a fi folosită şi la producerea zăpezii artificiale. Şi totuşi, cabanierii de aici au înţeles că nu-şi pot îndepărta clienţii. Astfel, au făcut pachete cu preţuri reduse, au pus mâna şi au adus zăpadă pentru locurile de pe pârtie unde aceasta s-a topit. Rezultatul se vede cu ochiul liber. Gradul de ocupare este cu mult mai mare faţă de Parâng, pârtiile sunt deschise şi întreţinute în permanenţă, iar turiştii sunt atraşi în staţiune. Când nu se poate schia, cabanierii din Straja încearcă să le ofere alternative turiştilor şi le propun drumeţii pe trasee montane şi petreceri la cluburile din staţiune.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura