Stoparea finanțării pentru acest an a investițiilor prin Programul “Anghel Saligny” vine ca o mănușă primăriei din Crișcior

Magdalena Șerban

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, susține că autorităţile locale solicită o „sumă colosală” pentru ca toate pro­iectele din programul „Anghel Saligny” să continue în acest an, in­di­când că ar mai fi nevoie de încă 4,5 mi­liarde de lei. În 2025, bugetul Mi­nisterului Dezvoltării cifrează 10 mi­liarde de lei, din care 3,6 miliarde re­pre­zintă facturi restante din 2024. Așa că, primarii rămân de căruță cu 2700 de proiecte care nu vor mai fi finanțare, cel puțin în anul curent. Deo­­camdată, pe edilul-șef din Criș­cior asta nu-l afectează.

Ideal, la anul
,,Modernizare de drumuri, trotuare, o investiție de circa 2 milioane de euro pentru satele aparținătoare, a fost câștigată prin PNI Anghel Saligny. Însă contextul actual în care pro­iectele neîncepute, cum e cazul nostru, nu vor mai fi susținute în acest an pentru implementare, pe noi nu ne afectează. Asta, de­oa­rece avem proiectul cu in­tro­du­cerea gazului metan în des­fă­șurare, asta însemnând săpături, deci segmente stricate. La cel cu gazul, avem executate circa 40 la sută din lucrări. Apoi, la proiectul cu apa nu s-a finalizat încă licitația, asta însemnând că până anul viitor nu e gata im­ple­men­tarea, așa că oricum nu puteam începe Anghel Saligny din ace­leași con­siderente cu săpăturile. Im­portant e să nu se anuleze pro­­iec­tele câști­gate pe acest pro­gram. Ori­cum, de când sunt eu primar, e prima oară când se întâmplă asta”, a spus Ovidiu Fur­dui (foto), primarul din Crişcior.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…

o zi ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…

o zi ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

o zi ago

Nu ratați ajutorul pentru încălzire! S-au deschis depunerile la Primăria Ghelari pentru sezonul rece și suplimentul de energie

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu ve­nituri reduse pot depune cererile și de­clarațiile pe propria…

o zi ago

Primăria Comunei Băița modernizează serviciile publice: investiție de peste 65.000 de euro într-o autoutilitară nouă, din bani europeni obținuți prin GAL Țara Zarandului

Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii lo­cale și eficientizarea serviciilor…

o zi ago

Protestul de la mina Vulcan s-a încheiat: minerii au ieșit la suprafață după negocieri în subteran

Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…

o zi ago