Stiri

Ştiri – 25.06.2009

Zilele oraşului Călan
Sâmbătă şi duminică, la Călan, se desfăşoară o nouă ediţie a serbărilor oraşului de pe Strei. Desfăşurându-se sub genericul “Zilele oraşului”, manifestările din cele două zile vor cuprinde spectacole folclorice, recitaluri de muzică uşoară şi competiţii sportive. Invitaţi la Zilele oraşului Călan sunt Anda Adam, Puya şi Conecter, Mariana Deac, Mariana Anghel, Constantin Enceanu, Aurel Tămaş şi alţii. Duminică, manifestările vor fi încheiate printr-un mare foc de artificii. (A. Năstase)

 Winkler face lobby pentru Hunedoara în Ungaria
Parlamentarul european Iuliu Winkler va susţine, astăzi, 25 iunie, prezentarea cu titlul „Judeţul Hunedoara, partener economic regional“, în cadrul unei conferinţe economice organizată de Camera de Comerţ şi Industrie a judeţului Nógrád, din Ungaria. Iuliu Winkler le va vorbi reprezentanţilor oamenilor de afaceri maghiari despre potenţialul economic al judeţului Hunedoara şi despre relaţiile bilaterale româno-maghiare. Conferinţa economică face parte din şirul de evenimente prilejuite de târgul internaţional organizat în oraşul Salgótarján. (M. Leonard)

Ghidul de intervenţie în cazuri de violenţă în familie
Astăzi, la Deva, are loc lansarea lucrării „Ghidul de intervenţie în cazuri de violenţă în familie”, editat de Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse prin Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei. Evenimentul este organizat de către Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială, în parteneriat cu Instituţia Prefectului judeţului Hunedoara şi va avea loc în Sala Europa a Inspectoratului Şcolar Judeţean. (M. Leonard)

 Spărgătorul de maşini a fost prins
Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Deva l-au prins şi acum îl cercetează în stare de reţinere pe Marian T., de 28 de ani, din judeţul Sălaj, un individ căruia nu-i plăcea munca, dar în schimb, îi plăcea să fure. Pentru ce a fost băgat la arest şi cercetat recidivistul ajuns pe meleagurile hunedorene? Pentru furt, fireşte. După ce l-au prins, poliţiştii au stabilit că, în perioada 10-21 iunie a.c. a spart cinci autoturisme parcate pe raza municipiului Deva, din care a sustras mai multe bunuri în valoare totală de 2.500 lei. (M. Leonard)

 Director acuzat de abuz în serviciu
O femeie, directorul economic la două societăţi comerciale din judeţele Hunedoara şi Bihor (cu punct de lucru în Deva), fără antecedente penale, este cercetată de oamenii legii, după ce a  ridicat mărfuri în nume personal în valoare de 2.277,43 de lei, de la o societate din Deva şi în valoare de 5.863,07 de lei, de la o societate din judeţul Bihor, fără să achite contravaloarea acestora. Poliţiştii susţin că femeia, în perioada 2006 -2008, şi-a majorat fraudulos şi salariul de încadrare cu suma de 200 lei. În acest caz, au fost definitivate cercetările pentru comiterea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi delapidare. (A. Năstase)

 Le-a promis locuri de muncă în Germania
Alexandru F., de 26 de ani, din Lupeni, fără ocupaţie, fără antecedente penale, este cercetat de poliţişti, fiind acuzat de comiterea infracţiunii de înşelăciune. Anchetatorii au stabilit că în perioada 1-13 iunie 2009, bărbatul  a înşelat 10 persoane de pe raza oraşului Haţeg, cărora le-a promis în schimbul sumei de 25-30 euro, că le facilitează încheierea unui contract de muncă pentru Germania. Prejudiciul a fost recuperat în proporţie de 90 la sută. (A. Năstase)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura