ActualitateFlash

Staţiile de autobuz din Hunedoara intră în reabilitare

Cristina Ghenea

Staţiile de autobuz din municipiul Hunedoara, lăsate în paragină de câţiva ani, în urma unui scandal politic, vor fi, în sfârşit, reabilitate.
Cele situate pe străzile modernizate în cadrul marii asfaltări vor fi prevăzute cu panouri de afişaj electronic, care vor conţine informaţii utile pentru călători.
Potrivit primarului Viorel Arion, modernizarea staţiilor de autobuz urmează să înceapă toamna aceasta, întrucât reabilitarea stradală este aproape finalizată. Este vorba, în total, de 19 staţii de autobuz, situate pe strada Avram Iancu (1) şi pe bulevardele Dacia (6), 1848 (4), Republicii (2) şi Traian (6). În fiecare dintre acestea, vor fi montate panouri de afişaj electronic, care – prin intermediul unor GPS-uri cu care vor fi dotate mijloacele de transport – vor afişa în timp real câte minute mai sunt până la sosirea următorului autobuz. În prezent, majoritatea staţiilor de autobuz din Hunedoara sunt doar nişte ruine prin care vântul şi ploaia trec cu uşurinţă. Din ele a mai rămas doar scheletul metalic încă de acum câţiva ani, când pereţii de policarbonat au fost scoşi, pentru că au fost ticsiţi cu afişe de campanie electorală.

2 comentarii la „Staţiile de autobuz din Hunedoara intră în reabilitare

  • In micro 7 nu sau asfaltat strazile si nu sunt nici statii de autobuz acoperite ,veniti sa vedeti .

  • Bine ca l-ati facut primar pe Arion, microseptenilor! Isi va aduce aminte de voi peste vreo patru ani, cand va mai organiza doua concerte cu Guta, va mai da cate o suta de lei de vot si va mai ameninta ca nu va mai lasa pe halda daca nu votati cum trebuie 😉

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura