Cele 21 de echipe din cele două serii ale Ligii a V-a Hunedoara vor da tonul la fotbal duminică, 1 septembrie, de la ora 11.00, când este programată prima etapă a campionatului. Zece dintre ele (cele cu clasările cele mai slabe în sezonul trecut) au deja câte un meci oficial disputat în această vară, dar în Cupa României, în vreme ce celelalte se află la primele partide în noul sezon. Printre participantele din această ediţie a Ligii a V-a se numără şi CS Ghelari şi Zarandul Crişcior, echipe ce au evoluat anul trecut în eşalonul superior, Liga a IV-a. Campioanele ambelor serii, Cetate Răchitova (seria I şi Key Systemsro Ribiţa (Seria a II-a) vor continua şi ele în acest eşalon, întrucât nu au avut resurse financiare pentru a „urca” în eşalonul superior.
Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de construcții care a…
Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…
V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost emis un ordin de protecție pe numele…
Un bărbat din Petrila va fi judecat pentru lovire și alte violențe, după ce și-a…
Magdalna Șerban SUPERCOM a început contractarea utilizatorilor serviciului de salubrizare din Zonele 1 Brad, 2…
Un bărbat de 38 de ani, din municipiul Vulcan, a fost reţinut de poliţişti, fiind…