Nicolle Ebner
Cu întârzierile specifice românilor când e vorba de aplicarea unor noi axe de finanţare de la Uniunea Europeană (UE), Programul LEADER începe să prindă contur… într-o adevărată devălmăşie. În timp ce unele GAL-uri (grupuri de acţiune locală) abia sunt în faza de constituire, astăzi, s-a dat startul sesiunii de depunere a strategiilor pe baza cărora vor fi selectate GAL-urile care vor obţine mult râvnita finanţare europeană.
Unul cu patalama, trei pe drum
În cadrul Programului LEADER, GAL-urile au rolul de a elabora şi promova strategiile de dezvoltare locală, în mediul rural, iar în judeţul Hunedoara s-a conturat ideea constituirii a patru astfel de grupuri de acţiune locală: Ţara Zarandului, Ţara Haţegului, Ţinutul Pădurenilor şi Orăştie, însă, până acum, doar GAL „Ţinutul Pădurenilor” s-a constituit, oficial. Fără să-i mai aştepte pe cei care nu au obţinut „certificatul de naştere”, Ministerul Agriculturii a dat, ieri, startul sesiunii de depunere a strategiilor, sau mai concret, de selecţie a GAL-urilor eligibile pentru finanţare. Perioada de depunere a dosarelor este de 59 de zile, sesiunea urmând a fi închisă în data de 29 octombrie. Ieri, la Direcţia Agricolă, a avut loc o întâlnire între reprezentanţii celor patru GAL-uri şi ai Autorităţii de Management (formată din specialişti ai Direcţiei Agricole Hunedoara şi un reprezentant al ministerului de resort), pentru o serie de clarificări, ştiut fiind faptul că, la axele anterioare de finanţare, guvernul a schimbat permanent regulile, în timpul jocului.
Fonduri limitate
Reprezentanţii Autorităţii de Management susţin că, între hunedoreni nu ar trebui să fie concurenţă, ba chiar le-au dat de înţeles celor prezenţi că ar trebui să se ajute reciproc. Recomandarea este anulată din start, de normele metodologice de aplicare a Programului LEADER. Până acum, la nivel naţional, s-au constituit în jur de 160 de GAL-uri, şi doar 80 vor intra pe finanţare, adică vreo două din fiecare judeţ. De aici şi ezitarea reprezentanţilor celor patru GAL-uri de a depune dosarele de selecţie, mai repede decât termenul limită din 29 octombrie. „Am fi bucuroşi să treacă de selecţie, toate cele patru GAL-uri din judeţul Hunedoara. Din punct de vedere al capacităţii de implementare a programului de dezvoltare rurală, LEADER este o adevărată întreprindere care va funcţiona, dacă are oameni competenţi”, a declarat directorul executiv adjunct al Direcţiei Agricole, Emil Gavrilă, şeful comisiei locale de evaluare a conformităţii şi eligibilităţii dosarelor. În cazul în care, la verificare, comisia de evaluare descoperă lipsuri, GAL-urile au doar o singură şansă de corectare a dosarului.
În România, Programul LEADER reprezintă cea de-a patra axă de dezvoltare a satelor româneşti, program ce beneficiază, în prima etapă, de 2,5 la sută din fondurile europene de dezvoltare rurală.
Să-i vedem pe viteji cum își mai scot acum cămașa, că prea erau mari și…
Dominic Popescu, din Petroșani Pentru reușita de la Cupa „PALIA” la șah, concurs organizat la…
Iulian V., din Petrila Pentru că a fost acuzat și trimis în judecată pentru infracțiunea…
Aproximativ 63 la sută din bugetul local al municipiului Hunedoara pe anul în curs va…
Angajații de la Apele Române protestează, fiind nemulțumiți de „distrugerea constantă” a sistemului de gospodărire…
Abia scăpat din pușcărie, tâlharul a atacat un adolescent de 15 ani, l-a amenințat că-l…