Categories: Sport

Start modest la Naţionalele de semifond

Ciprian Marinuţ

Înotătorii Clubului Sportiv Şcolar Hunedoara au ratat calificarea în finale în toate probele la care au participat ieri, în ziua de start a Campionatelor Naţionale de semifond, rezervate copiilor între 11 şi 13 ani, de la Bacău.

Cel mai bine, pe locul 11
Cea mai bună performanţă hunedoreană a zilei de ieri a reuşit-o Mihai Lazăr, care s-a clasat pe locul 11 în proba de 400 metri spate, rezervată juniorilor de 12 ani. La fete, cel mai bun rezultat l-a reuşit Cristina Rotaru, prin ocuparea locului 12 în cursa de 100 metri fluture, la categoria de vârstă 12 ani. Atât cei doi „lideri ai zilei”, cât şi ceilalţi care au avut clasări mai jos de locul 20 au ratat calificarea în finale, astfel că prima zi de concurs a fost una modestă pentru CSS Hunedoara. „Acest gen de competiţii este atipic, pentru că se înoată pe distanţe mai mari (200 şi 400 de metri) şi e solicitant pentru copii. Noi, la club, facem pregătire mai mult pentru probe scurte, de viteză, de 50 şi 100 de metri, aşa că sportivii noştri nu sunt obişnuiţi cu astfel de curse. În plus, la competiţia de la Bacău, lipsesc medaliatele noastre la acest gen de concursuri, Anca Păiuş şi Andora Cârjă, care se confruntă cu probleme medicale. Sper însă ca până la final, copiii să se autodepăşească şi să obţină rezultate mai bune”, a spus antrenoarea Anca Băjan.

Şanse mai sunt
Înotătorii de la CSS Hunedoara care sunt însoţiţi la Bacău de antrenorul Dan Ardelean au însă speranţe şi şanse să urce pe podium în probele programate azi, mâine şi duminică. Andrada Fetcu, Ana Golăşilă, Kincso Nagy şi Viviana Ilucă vor înota în cursele rezervate copiilor de 11 ani, în vreme ce Cristina Rotaru, Bogdan Moldovan, Daniel Nan, Paul Szeica şi Mihai Lazăr vor reprezenta clubul hunedorean la categoria celor în vârstă de 12 ani. În fine, David Dumitrăşcuţă şi Sergiu Chete vor intra în apă în probele juniorilor de 13 ani.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile circulă cu o viteză uluitoare în regiune, unde câr­cotașii susțin că angajații unei administrații…

18 ore ago

Bulina albă

Daria Graur, din Aninoasa Pentru că reprezintă România, Hunedoara și Valea Jiului la Jocurile Olimpice…

18 ore ago

Bulina neagră

Nicoleta V., din municipiul Lupeni Pentru că este acuzată de furt calificat și a fost…

18 ore ago

Schimbare la vârful administrației: Maria Ștefănie este noul prefect al județului Hunedoara

Județul Hunedoara are un nou prefect. Maria Ștefănie a fost numită oficial în funcție de…

18 ore ago

OPERAȚIUNEA JUPITER: Percheziții de amploare în patru județe într-un dosar de evaziune fiscală cu fier vechi

Mobilizare masivă a forțelor de or­dine în această dimineață. Polițiștii hu­ne­doreni, sub coordonarea structurilor centrale,…

19 ore ago

Fonduri europene pentru energie verde în comuna Zam: Cum poți beneficia de panouri fotovoltaice și facturi mai mici

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Zam au șansa de a trece la energia verde și de…

19 ore ago