Handbalistele de la CSM Cetate Devatrans au început cu viteză de alergător de curse drumul de revenire în Liga Naţională feminină. Sportivele antrenate de Ioan Mătăsaru au făcut instrucţie, în prima etapă, cu Universitatea Reşiţa, chiar pe terenul acesteia, câştigând cu 43-20 (20-5), scor usturător chiar şi la handbal. „Dacă am fi jucat tot meciul cu echipa de titulare care a evoluat în prima repriză, diferenţa ar fi fost şi mai mare”, a spus Marian Muntean, finanţatorul grupării devene. În etapa a doua, duminica viitoare, Cetate va juca, pe teren propriu, cu Naţional Rm. Vâlcea.
CAVNIC, Maramureș - Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero, a efectuat vineri, 13 noiembrie…
Intervenția și activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Brad au…
În eveniment au fost implicate 3 autoturisme în care se aflau, în total, 5 persoane.…
În contextul avertizărilor - Cod galben și Cod Portocaliu – de intensificări ale vântului, până…
Polițiștii hunedoreni au desfășurat o serie de acțiuni pentru punerea în aplicare a mandatelor de…
Vorbesc gurile rele prin târg că un personaj destul de cunoscut de pe la noi…