Start la construirea a douã blocuri de locuinţe sociale în cartierul Grigorescu din Deva

  Natalia Bumbac

Primăria Deva a semnat ieri ordinul de începere a lucrărilor pentru două blocuri de locuinţe sociale în cartierul Grigorescu din municipiu. Practic, de ieri, constructorul a luat în primire lotul de teren de aproximativ 8.000 de metri pătraţi de pe strada Constantin Brâncuşi, unde, în următoarele luni, în locul în care acum se află ruinele mai multor imobile care aparţin domeniului public, se va ridica un ansamblu de locuinţe sociale moderne, dotate cu toate utilităţile.

Schimbarea la faţă a cartierului Grigorescu
„Ne dorim să dezvoltăm acest cartier al municipiului Deva, unde locuiesc mai multe persoane cu probleme sociale. Sper ca în decurs de patru-cinci ani de zile, acest cartier să fie într-adevăr o zonă care poate fi vizitată şi cu care să ne mândrim, să se construiască aceste blocuri de locuinţe sociale. Să demolăm acele barăci care sunt pe domeniul public şi să facem şi acolo nişte locuinţe sociale. Aici se construieşte deja o biserică. Trebuie să facem puţină igienizare, puţină curăţenie şi puţină dezvoltare a acestui cartier, care atâţia ani a fost văduvit, aici fiind mai mult o zonă cu terenuri agricole. Deva se poate dezvolta nu doar spre Sântuhalm şi Simeria, ci şi în cartierele de case, cum ar fi perimetrul Dealului Cetăţii sau acest cartier”, a afirmat Petru Mărginean, primarul municipiului Deva.

Peste 800 de cereri de locuinţe sociale
Proiectul demarat ieri vine pe fondul numărului mare de cereri pentru locuinţe sociale, în jur de 800, depuse la Primăria Deva. Astfel, în cartierul Grigorescu, pe lângă cele două blocuri a căror construire a început deja, vor mai fi ridicate altele două. În plus, Primăria Deva încearcă să achiziţioneze un bloc în cartierul Micro 15, care va fi destinat tot pentru locuinţe sociale. Cele două blocuri de locuinţe modulare din cartierul Grigorescu vor fi construite pe structură metalică şi vor avea patru nivele, P+3 etaje. În total, în ambele imobile vor fi 72 de apartamente, fiecare bloc urmând să fie compartimentat în câte 30 de apartamente cu o cameră şi şase apartamente cu două camere. Suprafeţele acestor locuinţe sunt extrem de generoase, de la 53 la 57 de metri pătraţi vor avea apartamentele cu două camere şi 37 de metri pătraţi, cele cu o cameră. Ansamblurile de locuinţe vor fi încadrate de spaţii verzi, alei pietonale şi carosabile, va fi construit un loc de joacă pentru copii şi vor fi amenajate parcări pentru autoturisme. Proiectul se realizează din bani de la bugetul local, valoarea investiţiei fiind de 11.967.062 de lei cu TVA, lucrările având termen de finalizare de 11 luni.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

Bărbat urmărit internațional la solicitarea autorităților judiciare maghiare, depistat în trafic de polițiștii hunedoreni

Un hunedorean în vârstă de 36 de ani, pe numele căruia autoritățile din Ungaria au…

6 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un ales de la noi le-a făcut o mare bucurie elevilor…

24 de ore ago

Bulina neagră

G.T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată din cauză că a…

24 de ore ago

Bulina albă

Dr. ing. Artur Găman, directorul general al Insemex Petroşani Pentru că institutul pe care îl…

24 de ore ago

Dosarul „ANAF-Iohannis”, strămutat de la Sibiu la Tribunalul Hunedoara

Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a admis, marţi, cererea de strămutare formulată de către…

24 de ore ago

Au făcut grevă, dar degeaba. Premierul a spus că e doar o chestiune de timp până la reorganizarea administrativă

O grevă de avertisment de două ore a avut loc ieri, în peste 1.500 de…

24 de ore ago