Categories: Comunitate

Start la Biblionet la Vălişoara

Magdalena Şerban

A venit rândul comunei Vălişoara să se bucure de un centru Biblionet, proiectul dezvoltat de Fundaţia Bill& Melinda Gates ajungând vineri la comunitatea de aici.

Conectaţi la lumea întreagă
Calculatoarele dotate cu webcam, videoproiectorul, ecranul de proiecţie, scannerul şi imprimanta sunt de acum încolo puse în slujba localnicilor din comuna Vălişoara. Locaţia Biblionetului, situată în satul-centru, vizavi de primărie, va avea un program de lucru de luni până vineri, de la 8 la 16 şi este ideală pentru o asemenea activitate, fiind nu demult renovată. Cu toate acestea, primarul locului, Mircea Rovinar (foto stânga), are şi o durere pe suflet.
“Începând cu februarie 2011, am făcut toate demersurile necesare pentru a debloca postul de bibliotecar cu normă întreagă al comunei, însă, în zadar. Acest fapt mă nemulţumeşte, deoarece am fundamentat bugetul atât pentru 2011, cât şi pentru 2012, cu toate cheltuielile aferente atât acestui post, cât şi cu cele de întreţinere, amenajare şi logistică a spaţiului. Să sperăm că în anul curent, vom avea mai mult succes. În aceste condiţii, consilierul meu personal va prelua prin fişa postului şi această sarcină, pe lângă celelalte activităţi curente. Menţionez că avem per total 16 posturi aprobate, dar doar 10 ocupate în cadrul primăriei, restul fiind blocate în urma plecărilor”, a subliniat edilul. La rândul său, Sebastian Bara (foto dreapta), managerul Bibliotecii Judeţene „Ovid Densuşianu”, a menţionat că Vălişoara a fost capăt de linie, în cadrul acestei a treia etape a proiectului, fiind inaugurate 20 de centre Biblionet, în 18 localităţi din judeţ. Astfel, Biblioteca Judeţeană a reuşit să atragă, suma de 402.490 de lei, constând în aparatură IT şi softuri.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Comuna Ribița: aici, nu doar citești despre istorie, ci pășești în ea. Frumusețea o acompaniază

Magdalena Șerban Comuna Ribița este foarte ofert­antă din punct de vedere al explorării autenticului, mai…

1 minut ago

O seară de neuitat pe Stadionul „Petre Libardi” din Petroșani

Stadionul „Petre Libardi” din Petro­șani a trăit una dintre acele seri pentru care merită să…

5 minute ago

Bazinul de înot de la Hunedoara, redeschis

Ieri, 21 septembrie, bazinul de înot din Hunedoara și-a reluat activitatea. Programul pentru public este…

6 minute ago

Mobilier birouri second hand: De ce să apelezi la această soluție când vrei să reamenajezi biroul?

Portofoliul echipei de la Birou Concept este unul care cuprinde atât piese noi, dar și…

2 ore ago

ACȚIUNE INTEGRATĂ PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA MIGRAȚIEI ILEGALE, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…

3 zile ago

ȘASE PERSOANE REȚINUTE ÎN URMA PERCHEZIȚIILOR DOMICILIARE PRIVIND FURTURILE DE CABLU DIN CUPRU

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…

3 zile ago