Categories: Comunitate

Start bun pentru Răchitova

Magdalena Şerban

Dacă unii dintre noi abia ne-am dezmorţit, după sărbătorile nu demult trecute, iată că mai există şi oameni care şi-au început anul în forţă. Şi ce mai forţă! Aşa se face că Eugen Băiconi (foto), edilul din Răchitova, culege acum roadele lui 2010, face planuri şi depune proiecte.

Finanţări pentru căminele culturale
Patru proiecte au fost depuse prin Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea Zonelor Miniere (ANDZM), în vederea finanţării renovării unor cămine culturale din frumoasa comună. La început de an, două dintre acestea aveau să devină o mare bucurie. „Proiectele depuse pentru căminele culturale din Răchitova şi Boiţa au avut câştig de cauză, ceea ce ne bucură foarte mult. Pentru celelalte două, ce reprezintă lucrări de renovare a căminelor din satele Ciula Mică şi Vălioara, am făcut contestaţii şi avem mari speranţe că vom primi un răspuns pozitiv la sesiunea din februarie. Fiecărui proiect îi sunt atribuiţi 60.000 de lei, la care se adaugă cofinanţarea. Reprezintă un ajutor binevenit pentru aceste locuri”, spune Eugen Băiconi.

Proiecte noi, pentru un an nou
Comunale sau nu, drumurile au o importanţă deosebită pentru fiecare localitate. De acest lucru este convinsă şi administraţia locală, care intenţionează să depună un proiect ce vizează drumul comunal Ciula Mare-Mesteacăn, apelând la Guvern, prin Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI). „Documentaţia este pregătită şi se va depune în acest început de săptămână. Ne încercăm norocul pentru că infrastructura este un element important pentru comunitate. Totodată, sunt şanse mari să ne fie aprobată contestaţia la respingerea, în fază iniţială, a unui proiect integrat, în valoare de 2,5 milioane de euro, depus pe măsura 322. Punctajul întrunit este unul foarte bun, de 64 de puncte şi sper că vom fi cuprinşi în lista celor 150 de proiecte ce vor mai fi acceptate la finanţare. Am avut şi nenorocul să trecem prin nişte inundaţii, dar tot răul poate fi spre bine, transformând această neşansă în avantaj. Până una-alta, nu stăm cu mâinile în sân, ci am cuprins alimentarea cu apă şi canalizarea din Răchitova într-un proiect pe care îl vom depune prin PNDI“, subliniază primarul Băiconi.
Se poate spune că 2010 a fost un an bun pentru Răchitova. Multe investiţii, partea financiară  adusă la zi, iar achiziţia unui buldoexcavator nou, pentru întreţinerea drumurilor, precum şi pentru intervenţii de degajare a căilor rutiere din comună au constituit o piatră luată de pe inimă în această iarnă şi totodată, pentru cele care vor urma.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se anunță iarăși un mare răzbel într-o loca­li­tate din județ după ce două tabere au…

3 ore ago

Bulina albă

George Artur Găman, directorul general al INCD INSEMEX Petroșani Pentru că, alături de colegii săi,…

3 ore ago

Bulina neagră

Andrei B., din Hunedoara Pentru că a fost condamnat la 15 ani de închisoare după…

3 ore ago

Jocurile politice riscă să arunce în aer INSEMEX! Ministerul Educației blochează numirea noului director, deși specialiștii au ales profesionistul

Institutul Național de Cercetare-Dez­vol­tare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă (INSEMEX), o instituție de importanță…

3 ore ago

Jaf și agresiune la Lupeni. Un bărbat a fost bătut și tâlhărit în plină stradă de doi indivizi

Doi bărbați din municipiul Lupeni au fost reținuți de polițiști după ce au ata­cat și…

3 ore ago