Starea de fapt

Dorinţele sunt mari, putirinţele sunt însă relativ reduse. În acest moment, există în Parlamentul României o situaţie de blocaj, pe care doar o repoziţionare ar putea să o tranşeze. Am preferat cuvântul „repoziţionare”, întrucât în politică nu există trădări, ci doar revelaţii, bruşte inconsecvenţe între „doctrina” fugarului şi a partidului, vorbe mari, gen „interesele naţionale o cer…”.
Ca să epuizez subiectul repoziţionării, voi spune că doar UDMR poate opta pentru o altă variantă, basculând astfel balanţa puterii spre Opoziţie. În rest, semnalele transmise de unii sau alţii dintre liderii politici nu fac decât să accentueze blocajul. Argumentele sunt simple.
Mai întâi, Ponta a spus că ar vrea instalarea la putere a PSD, singur sau în coaliţie, prin alegeri anticipate, care l-ar avantaja în acest moment, dacă ar fi să ne luăm după sondajele de opinie. Numai că, PDL ar fi total dezavantajat de alegeri anticipate – tot sondajele îi dau bătăi de cap. Prin urmare, aserţiunea lui Ponta este de natură să-i sperie pe majoritari, care nu au chef ca prin trădări succesive să dea câştig de cauză vreunei moţiuni de cenzură, ce ar putea antrena mai apoi anticipatele. Tot Ponta a bătut monedă pe suspendarea lui Traian Băsescu. Este logic ca preşedintele să nu aibă nici cel mai mic motiv pentru a aduce la putere un guvern PSD-PNL, al cărui prim pas ar fi punerea pe ordinea de zi a Parlamentului a cererii de suspendare. Iar sondajele nu-l creditează pe Traian Băsescu cu succes la un eventual referendum. Calendarul înaintat de Dan Voiculescu, referitor la suspendare, nu face decât să-i întărească lui Băsescu părerea conform căreia, în nici un caz nu trebuie să părăsească puterea.
Crin Antonescu este în mare măsură un adept al soluţiilor tranşante. Are şi el o opinie asemănătoare cu a lui Ponta – guvernul trebuie să cadă prin moţiune de cenzură. Ca într-o schemă logică, de aici mergem din nou spre aliniatul al III-lea: moţiune de cenzură, asta înseamnă căderea guvernului, atunci poate UDMR ar întoarce armele (dacă i se va garanta intrarea într-un nou executiv, căci în coaliţia PDL–PSD de acum doi ani, UDMR a rămas pe dinafară…), suspendarea lui Băsescu, anticipatele nu-şi mai au rostul. Dar, guvernul nu va cădea fără intervenţia UDMR, prin urmare, garanţiile vor trebui acordate înainte.
Şi din nou ajungem de unde am plecat. Speculaţii se mai pot face. S-ar dezice PDL de Băsescu, de frica prăbuşirii în sondaje? Ar fi posibil un guvern PNL-UDMR-PDL, fără Băsescu, cu lăsarea pe dinafară a UNPR? Ar fi în PDL oameni gata să se „repoziţioneze”, cu anumite garanţii?
Toate aceste soluţii sau speculaţii nu fac decât să confirme că în România nu se guvernează, ci se improvizează.